
Directorul Polaris Aviation Group, Gicu Răducan
Potrivit lui Răducan, fondatorii Polaris sunt el și colegii săi, Anatol Damaschin și Guram Gvedașvili, cu care a lucrat de-a lungul anilor la diferite proiecte din domeniul aviației. El a subliniat că a fost inițiatorul proiectului și cel care și-a convins partenerii să se alăture acestei „aventuri”.
„Pot să vă asigur ferm că noi — eu și echipa mea — suntem unicii beneficiari ai acestei companii”, a declarat Răducan pentru postul privat de televiziune Realitatea, referindu-se la speculatțiile privind persoanele care s-ar afla în spatele Polaris.
El a comentat presupusele legaturi politice ale companiei.
„Vreau să vă spun ferm că nu există absolut nicio legătură politică în compania Polaris. Absolut. Nu a fost. Nu este. Și nici nu va fi niciodată.”, a subliniat directorul companiei.
Răducan a precizat că Polaris nu este deocamdată o companie aeriană. În prezent, aceasta se află în proces de certificare la Autoritatea Aeronautică Civilă. Potrivit acestuia, compania va putea deveni operator aerian doar după obținerea tuturor aprobărilor necesare. Totodată, Gicu Răducan nu a precizat un termen concret pentru lansarea Polaris și începerea operării zborurilor.
Anterior, în presă au apărut informații despre o posibilă legătură a companiei cu fostul prim-ministru Dorin Recean. Recean a respins categoric aceste speculații.
Compania Polaris Aviation Group a fost înregistrata în februarie 2026. Principalul domeniu de activitate este transportul aerian de mărfuri. Potrivit datelor publice, fondatorii companiei dețin următoarele cote: Anatol Damaschin — 50%, Gicu Răducan — 25%, iar Guram Gvedașvili — 25%. Gicu Răducan este fiul lui Marcel Răducan, fost ministru și fost deputat al Partidului Democrat, care în ultimii ani nu mai este implicat în politică.






















