Guvernul majorează temporar marja importatorilor de motorină cu 37 bani/litru
EUR/MDL - 20.09 0.1934
USD/MDL - 17.63 0.0711
VMS_91 - 3.03%
VMS_364 - 9.54%
BONDS_2Y - 7.40%
GOLD - 4,115.33 1.54%
EURUSD - 1.14 0%
BRENT - 85.40 20.29%
SP500 - 739.09 0.02%
SILVER - 60.00 3.14%
GAS - 3.15 7.14%

Guvernul majorează marja importatorilor cu 37 de bani pe litru

Guvernul a decis să păstreze mecanismul de reglementare a prețului la motorină, dar să ajusteze temporar formula de calcul pentru a stimula importurile de carburanți. Măsurile au fost anunțate de premierul Vasile Tofan după ședința Comisiei Naționale de Management al Crizelor, în contextul riscurilor de deficit pe piața motorinei.
Svetlana Rudenco Timp de citire: 2 minute
Dimensiunea textului
Link copiat
conferința de presă a lui Vasile Tofan

Potrivit premierului, pentru o perioadă de 30 de zile, Republica Moldova va trece de la cotațiile FOB-MED la CIF-MED, formulă care include și costurile de transport și asigurare. Totodată, marja importatorilor va fi majorată temporar cu 25 de dolari pe tonă, echivalentul a aproximativ 37 de bani pe litru.

„Vom rămâne principiali: nu liberalizăm piața. Vrem să păstrăm paradigma prețurilor reglementate pentru a proteja oamenii, mai ales acum, în plin sezon agricol. Păstrăm prețul maxim stabilit zilnic de ANRE, dar trebuie să intervenim și pe partea de furnizare.”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a explicat că presiunea pentru liberalizarea pieței vine din partea importatorilor, care susțin că actualul mecanism face mai dificilă aducerea motorinei în țară, în condițiile în care prețurile din statele vecine sunt mai mari.

În prezent, motorina se vinde în Republica Moldova cu aproximativ 31 de lei pe litru, în timp ce în Ucraina prețul este de circa 35 de lei, iar în România se apropie de 40 de lei, a menționat Tofan. Potrivit acestuia, diferența de preț protejează consumatorii moldoveni, dar creează riscul ca importatorii să redirecționeze volumele către piețe mai profitabile.

„Nu vrem prețuri artificial de mici și stații goale, dar nici nu vom accepta prețuri necontrolate și profituri obținute pe seama crizei. Statul face un pas pentru a susține aprovizionarea. Așteptăm ca și companiile să facă un pas pentru a asigura piața.”, a spus premierul.

Totodată, Vasile Tofan, îndeamnă importatorii de produse petroliere și toate companiile din țară la „patriotism economic”:

„Înțelegem că, într-o asemenea perioadă, marjele pot fi mai mici. Înțelegem că, pentru anumite loturi și pentru o perioadă scurtă, unele companii chiar pot ajunge să vândă în pierdere. Înțelegem acest lucru. Dar vă rog să priviți piața pe termen lung. Cred în piață liberă, dar cred și în responsabilitate, în gândirea pe termen lung și în patriotism economic, dacă îmi permiteți”.

Pe lângă modificarea formulei de calcul, autoritățile au decis mai multe măsuri pentru fluidizarea aprovizionării cu carburanți: vămuirea prioritară a produselor petroliere, benzi dedicate la frontieră pentru autocisterne și acces prioritar la calea ferată.

Alte măsuri

De asemenea, Guvernul intenționează să limiteze exportul și reexportul unor volume de carburanți, astfel încât produsele destinate pieței moldovenești să rămână în țară. Va fi restricționată și vânzarea motorinei în recipiente mai mari de 40 de litri, cu excepția agricultorilor, care vor putea achiziționa cantitățile necesare pentru lucrările agricole.

Instituțiile publice au fost obligate să reducă consumul de motorină cu cel puțin 20%.

Vasile Tofan a anunțat că situația de pe piața carburanților va fi monitorizată timp de 30 de zile, iar măsura privind majorarea marjei importatorilor ar urma să fie anulată dacă situația se va stabiliza.

Premierul a amintit că Guvernul a declarat stare de alertă în domeniul energetic din cauza riscurilor legate de aprovizionarea cu motorină.


Abonați-vă la actualizările noastre


Реклама недоступна
Pe aceeași temă*
Mai mult de la autor*

Întotdeauna apreciem feedback-ul dumneavoastră!

Ultimele știri
Popular acum*
De citit neapărat*