
Deputata Marina Morozova a declarat că, potrivit informațiilor apărute în presă, există riscuri sanitare și posibile încălcări ale normelor privind sănătatea publică, protecția muncii, regimul de ședere și angajarea străinilor.
„Vom invita reprezentanții MAI, Inspectoratului General pentru Migrație, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, IGP și ai altor instituții competente, pentru a ne spune care sunt circumstanțele în care au fost cazați acești muncitori, care este starea reală a condițiilor de locuire și de igienă și, totodată, să discutăm cadrul normativ în domeniul migrației”, a declarat Marina Morozova.
Potrivit deputatei, audierile parlamentare vor avea loc marți, 7 iulie.
Inspectoratul General pentru Migrație a anunțat că, în urma controalelor desfășurate miercuri, 1 iulie, au fost întocmite 101 procese-verbale contravenționale pentru nedeclararea schimbării domiciliului sau reședinței de către cetățenii străini. De asemenea, doi cetățeni străini au fost depistați în situație de ședere ilegală, fiind inițiate procedurile pentru plasarea acestora în custodie publică.
IGM a precizat că va sesiza Serviciul Fiscal de Stat și Agenția Națională pentru Sănătate Publică pentru examinarea circumstanțelor constatate în timpul verificărilor. Totodată, acțiunile angajatorului au fost documentate, iar materialele acumulate vor fi transmise instituțiilor competente, care urmează să decidă asupra eventualelor măsuri și sancțiuni prevăzute de lege.
Inspectoratul General pentru Migrație a reamintit că respectarea legislației privind angajarea și șederea cetățenilor străini este o obligație esențială pentru protejarea drepturilor lucrătorilor migranți și menținerea unui climat economic transparent.





















