Din partea redacției
Republica Moldova traversează o perioadă marcată de provocări politice, instituționale și socio-economice majore. În astfel de momente, sunt deosebit de necesare nu doar știrile de ultimă oră și comentariile, ci și încercările de a înțelege cauzele mai profunde ale proceselor în curs și posibilele direcții de dezvoltare ale țării.
Logos Press începe publicarea unei serii de articole semnate de Elena Radu, dedicate problemelor dezvoltării strategice a Republicii Moldova și căutării unui nou model de stat în contextul schimbărilor globale.
O precizare importantă – articolele au fost primite de redacție încă înainte de ultimele evenimente de mare rezonanță din țară.
Concepția propusă de autoare are un caracter de dezbatere și nu pretinde a oferi un răspuns universal. Redacția nu împărtășește neapărat toate evaluările și concluziile prezentate, însă consideră important să ofere un spațiu pentru o dezbatere publică și de specialitate substanțială pe teme importante pentru viitorul țării.
Introducere
Este greu să nu observi criza multiplă și pe mai multe niveluri care există astăzi în Republica Moldova, pe care mulți o numesc, cu blândețe, turbulență și situație complexă, derivată din factori externi care nu se află sub controlul moldovenilor.
Într-o anumită măsură, ne aflăm într-adevăr într-o astfel de situație, slab controlată de autoritățile moldovene. Dar doar într-o anumită măsură, deoarece chiar și ceea ce este controlat de acestea se află, la rândul său, în criză.
Este evidentă o criză a sensurilor, o criză a instituțiilor, o criză a personalului, o criză a acțiunilor… În ansamblu, acest lucru duce la invizibilitatea noastră totală sau la indicatori extrem de slabi pe harta mondială a secolului XXI (Indicele Libertății Economice, Indicele Global al Inovației, care demonstrează valoarea zero a mărcii „Republica Moldova”, brevetele pentru invenții în domeniul IA, clasamentele universităților și ale oamenilor de știință (a se vedea evoluția în timp) și alți indicatori semnificativi).
De ce este Moldova un outsider constant în ceea ce privește indicatorii? Răspunsul se regăsește, fără îndoială, în calitatea insuficientă a managementului – atât la nivel de stat, cât și în sectorul privat. Cu toate acestea, și orientările de sens joacă aici un rol important. Se poate spune chiar că este rolul principal.
Conform observațiilor mele (articolul „Viziunea strategică a Republicii Moldova”, 2018,iar mulți experți sunt de acord cu această evaluare), la nivelul centrelor de decizie din Moldova lipsește o viziune strategică privind dezvoltarea țării noastre pentru următoarele decenii. Orizontul de acțiune al persoanelor responsabile, din păcate, continuă să se limiteze la cicluri bugetare și electorale scurte, a căror durată se încadrează între 1 și 4 ani.
De asemenea, în ciuda schimbării de paradigmă la nivel mondial încă din 2011 (data este aproximativă, acoperind un interval de plus-minus jumătate de an față de martie 2011, bazându-se pe observații personale, analiza tendințelor și evaluările altor analiști), astăzi, la mijlocul anului 2026, în țara noastră persistă inerția viziunilor și acțiunilor administrațiilor locale, ceea ce generează și amplifică erorile din aceste acțiuni și din rezultatele așteptate în urma lor.
Unul dintre exemplele elocvente este situația forței de muncă, a cărei nevoie în țara noastră este extrem de acută din cauza declinului demografic sistematic și a scăderii nivelului de trai. Ne aflăm printre primele cinci țări din lume cu cea mai rapidă scădere a populației! (date ale Fondului Monetar Internațional și, pentru o mai bună ilustrare, din Atlasul Mondial).
Pentru a ridica nivelul de trai și a rezolva această problemă, guvernul Moldovei a formulat, în urmă cu un an, o viziune pe termen lung privind dezvoltarea țării noastre, sub forma unei fraze simple: „produsele noastre au nevoie de valoare adăugată” (citat al ministrului economiei al Republicii Moldova în cadrul audierilor publice privind Planul de dezvoltare al Republicii Moldova, în contextul obținerii de către Moldova a 1,9 miliarde de euro de la UE, aprilie 2025.
În opinia mea, acest obiectiv nu corespunde tendințelor secolului XXI și este depășit cu vreo 100 de ani.
Dar, din moment ce o astfel de viziune a fost prezentată ca un far al dezvoltării statului, să vedem ce soluție au găsit autoritățile moldovene, pornind de la acest reper conceptual stabilit de ele.
Unul destul de neașteptat – nu repatrierea propriilor cetățeni, ci aducerea de muncitori migranți necalificați din țările din Asia Centrală. Alegerea zonei de origine a lucrătorilor a fost justificată simplu – mentalitatea lor este similară cu cea a moldovenilor, întrucât toți provenim din URSS și CSI (citat al directorului unei agenții de recrutare care se ocupă cu aducerea muncitorilor străini în Moldova, în cadrul unui dialog organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova la Palatul Republicii (Chișinău), octombrie 2025.
După ce s-a criticat calitatea forței de muncă care sosește (Moldova are nevoie de ingineri calificați, iar cei care vin sunt muncitori necalificați, curieri și îngrijitori), oficialii au renunțat, aparent, la această decizie. Dar numai pentru ca, un an mai târziu, fără a fi creat condițiile necesare pentru implicarea directă a cetățenilor moldoveni în economia propriei țări și, prin urmare, fără a obține rezultatul dorit al activității lor sub forma creșterii economice, să adopte o decizie similară, dar la un nivel inferior – să inunde Moldova cu migranți de muncă slab calificați din Nepal, Bangladesh și India. Și nu doar să-i aducă în Moldova, ci să le acorde prioritate față de cetățenii moldoveni, inclusiv din punct de vedere financiar, sub forma unor alocații bănești.
Pentru a obține ce, în final? Dispersarea culturii moldovenești, eliminarea din economie a unui număr și mai mare de moldoveni, coborârea țării la niveluri și mai joase în căutarea unui „miracol economic” din manualele învechite, pe seama noilor lucrători slab calificați și prost plătiți? Chiar din Africa?..
Noi, apropo, la nivelul actual de dezvoltare, ne aflăm chiar în vecinătatea țărilor africane slab dezvoltate (Indicele libertății economice). Se pare că autoritățile doresc să ne fixeze acolo poziția…
O problemă similară, legată de motivele de completare a forței de muncă și de zona de proveniență a migranților, există, de altfel, în Ucraina vecină, în țările UE, în Canada… în toate statele care aderă la concepția civilizațională privind caracterul structural al crizelor actuale.
Și aceasta este o eroare fundamentală, deoarece este timpul ca noi toți să conștientizăm că nu ne aflăm într-o criză structurală, ci într-una de fază.
Care este diferența? O criză structurală apare atunci când se produc defecțiuni izolate în interiorul sistemului existent (locale sau sectoriale), care pot fi „reparate”. De exemplu, prin reforme sau optimizare.
O criză de fază reprezintă o destrămare globală a modelelor de funcționare, când sistemul își epuizează potențialul și apare necesitatea unei regândiri complete și a trecerii la un nivel calitativ nou.
Moldova se află într-o criză de fază!
Aceasta înseamnă că orice reforme menite să mențină sau să echilibreze sistemul obișnuit sunt ca o resuscitare fără speranță.
Aceasta înseamnă că este nevoie de o regândire conceptuală și de o relansare a Republicii Moldova, pentru ca noi să ne întărim, să ne ridicăm și să ne afirmăm cu demnitate în fața lumii ca o țară nu a trecutului, ci a prezentului și a viitorului. O țară care nu produce descurajare, sărăcie și o capacitate de muncă cu „acul la jumătatea orei șase” (adică impotență și neputință învățată), ci o dezvoltare reală, adecvată provocărilor vremii.
Ce este necesar pentru aceasta? În primul rând, noi, ca țară, trebuie să ne conștientizăm nu ca obiect, ci ca subiect al vieții și al politicii. Și abia după aceea putem să ne planificăm pașii următori, formându-ne pe noi înșine.
Ce îi conferă țării statutul de subiect?
– Existența unei viziuni asupra viitorului. Și nu doar o viziune asupra viitorului, ci o viziune creativă (!) asupra viitorului propriului stat.
– Pornind de la viziunea creativă asupra viitorului, formulată și articulată, înțelegerea tipului de om al viitorului pe care țara trebuie să-l pregătească și a sistemului de învățământ de care statul trebuie să dispună în acest scop.
– Existența unei culturi proprii a țării și definirea codului său cultural.
– Pornind de la viziunea constructivă asupra viitorului, de la înțelegerea omului viitorului, a culturii țării proprii și a orientărilor de dezvoltare pe termen lung exprimate în codul cultural, formularea unei paradigme proprii și, în consecință, reinventarea țării într-o nouă calitate și într-un nou context.
Mai multe detalii – în următoarele articole din serie.
Elena Radu,
directoarea Institutului de branding strategic „Alfa” (INBRASA).
Abonați-vă la actualizările noastre
