BNM majorează rata de bază la 6,5%: reacții în Parlament
EUR/MDL - 20.17 0.108
USD/MDL - 17.11 0.5898
VMS_91 - 3.03%
VMS_364 - 9.54%
BONDS_2Y - 7.40%
GOLD - 4,590.07 1.38%
EURUSD - 1.18 0%
BRENT - 117.29 13.73%
SP500 - 733.83 1.39%
SILVER - 73.69 1.16%
GAS - 2.77 8.88%

Reacții după majorarea ratei de bază: deputații avertizează despre credite mai scumpe și presiuni asupra economiei

Majorarea ratei de bază de către Banca Națională a Moldovei de la 5% la 6,5% a provocat reacții diferite în rândul deputaților. În timp ce unii susțin că măsura este necesară pentru a ține sub control inflația, alții avertizează asupra efectelor negative asupra investițiilor, creditelor și nivelului de trai.
Светлана Руденко Timp de citire: 2 minute
Link copiat
Ion Chicu

Ion Chicu

Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian (PAS), a declarat că decizia aparține exclusiv Băncii Naționale și are drept obiectiv menținerea stabilității prețurilor. Potrivit acestuia, contextul regional și tensiunile geopolitice contribuie la presiunile inflaționiste.

„Crești costurile de creditare ca să temperezi cererea și inflația. Am avut o situație mult mai dramatică în 2022, când rata de bază a depășit 20%, iar inflația a ajuns la 34%”, a spus Marian.

Deputatul a precizat că efectele asupra populației și mediului de afaceri pot fi atenuate prin măsuri sociale și economice, precum majorarea salariilor, pensiilor și investițiile în infrastructură.

La rândul său, președintele Comisiei agricultură și industrie alimentară, Serghei Ivanov (Partidul Nostru), consideră că scumpirea creditelor va afecta grav economia, în special sectorul agricol.

„Chestia asta va avea repercusiuni foarte grave. Va diminua apetitul pentru investiții, pentru că nu poți investi atunci când banii sunt foarte scumpi și, totodată, va diminua capacitatea oamenilor de afaceri care deja au credite, deoarece există șanse mari să le fie modificate dobânzile. Asta va duce iarăși la o decapitalizare, mai ales în domeniul agricol, unde deja cunoaștem de ani de zile că există lipsă de capital și dificultăți de acces la finanțare. Acum a mai apărut încă o problemă pentru cei care au accesat bani: creditele se scumpesc. Totodată, nu înțelegem cât de profitabili vom fi atunci când, pe de o parte, se scumpește motorina, iar pe de altă parte se scumpesc creditele. Întrebarea pertinentă este cu ce soluții va veni Guvernul”, a declarat Ivanov.

Critici au venit și din partea fostului premier și actual membru al Comisiei politică externă, Ion Chicu (Blocul „Altrnativa”). El susține că majorarea ratei de bază va afecta în primul rând persoanele cu credite și investitorii.

„Toți cei care au credite vor plăti dobânzi mai mari. Cel mai grav este că investițiile, și așa modeste, vor fi și mai descurajate”, a declarat Chicu.

Potrivit acestuia, sectoare precum transporturile și agricultura resimt deja efectele scumpirii carburanților, iar noua decizie a BNM va accentua presiunile economice.

„Este o decizie de politică monetară pe care o aprobă Banca Națională reieșind din evoluția prețurilor, pentru că, odată cu explozia prețurilor la carburanți, inflația a urmat o dinamică ascendentă. De regulă, Banca Națională utilizează acest instrument — majorarea ratei de bază — pentru a tempera inflația. Aceasta este teoria. Care sunt repercusiunile? E foarte clar. Toți cei care au credite vor plăti dobânzi mai mari, iar cei care aveau planuri pentru o ipotecă sau alte investiții trebuie deja să-și revadă aceste planuri din cauza costurilor mai mari. Cel mai grav este că cei care voiau să facă investiții în economie înțeleg că aceste costuri vor continua să crească. Eu cred că aceasta nu va fi ultima majorare a ratei de bază”, a declarat Chicu.

Amintim că astăzi, Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în ședința sa din 7 mai 2026, a majorat în unanimitate rata de bază cu 1,5 puncte procentuale, pentru a preveni riscurile de creștere a presiunilor inflaționiste pe fondul evoluției prețurilor la nivel mondial.


Abonați-vă la actualizările noastre


Реклама недоступна
De citit neapărat*

Întotdeauna apreciem feedback-ul dumneavoastră!

Citiți și asta