
În același timp, daunele anuale medii provocate de inundații infrastructurii rutiere din Moldova sunt estimate la circa 82 de milioane de dolari. În general, inundațiile afectează drumurile, clădirile și terenurile agricole, iar prejudiciile asociate acestora sunt estimate la aproximativ 0,8% din PIB pe an.
Riscurile sunt amplificate de schimbările climatice.
Ministerul Mediului propune extinderea monitorizării emisiilor de gaze cu efect de seră, astfel încât aceasta să includă arderea combustibililor fosili în clădiri, transportul rutier și alte sectoare.
Modificările sunt prevăzute într-un proiect de lege pentru modificarea Legii privind acțiunile climatice, elaborat în vederea armonizării legislației naționale cu normele Uniunii Europene. Documentul urmează să creeze cadrul juridic necesar pentru pregătirea Republicii Moldova în vederea implementării sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii ETS2.
Proiectul prevede introducerea unei autorizații distincte privind emisiile de gaze cu efect de seră pentru entitățile reglementate. Aceasta va fi eliberată de Agenția de Mediu pe o perioadă nedeterminată și va trebui actualizată în cazul modificării activității autorizate.
Monitorizarea emisiilor în sectoarele nou-incluse urmează să înceapă în 2027, iar primul raport anual privind emisiile pentru această perioadă va trebui prezentat până la 31 martie 2028.


























Comentarii
0Încă nu sunt comentarii. Poți începe conversația.
Comentariile sunt deschise cititorilor cu un cont Logos Press.
Autentifică-te pentru a comenta