
Emil Ceban
Potrivit ministrului, aplicarea acestei măsuri va genera o creștere majoră a costurilor pentru spitale, instituții care nu vor putea face față noilor presiuni financiare. Emil Ceban a explicat că decizia de a respinge inițiativa a fost luată în urma unei analize minuțioase, fundamentată într-un aviz oficial de șapte pagini, elaborat împreună cu secretarii de stat și echipele din minister.
„Această reformă va distruge sistemul medical. Această reformă, practic, o să ducă la scumpire în lanț, inclusiv la scumpire a medicamentelor, a consumabilelor. Deci, spitalele nu o să facă față. Deci, și noi avem riscuri foarte, foarte, foarte, foarte mari. Noi toate aceste zile am discutat și cu secretarii de stat și prin minister. Astăzi am fundamentat pe șapte foi un aviz și sigur că am dat un aviz negativ. Lucrurile sunt moderne, lucrurile au viitor acolo unde țara este dezvoltată, unde avem o economie dezvoltată. Sigur că ne dorim cu toții să fie cât mai multe impozite și din aceste impozite să le putem folosi la social, la medicină și la tot ce este. Dar astăzi Republica Moldova nu este gata pentru așa ceva. Sistemul de sănătate este un sistem vulnerabil”, a declarat ministrul la Radio Moldova.
Consecințe sociale
Potrivit spuselor sale, noua taxă pe valoarea adăugată ar putea bloca direct programele de extindere a medicamentelor compensate și a serviciilor medicale esențiale, cum ar fi cele din medicina primară, sănătatea mamei și copilului, ginecologie sau screening-urile oncologice.
De asemenea, Emil Ceban a menționat că presiunea fiscală suplimentară pune în pericol planurile ministerului de a continua majorările salariale pentru personalul medical, proces susținut constant din bugetul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM) începând cu perioada pandemiei de COVID-19.
„Măsoară de o sută de ori…”
Anterior, și directorul general al Companiei Naționale de Asigurări Medicale, Ion Dodon, a declarat, într-un interviu pentru Logos Press, că introducerea TVA la medicamente trebuie privită cu maximă atenție:
„Este important să nu fie afectat sectorul sănătății. Trebuie să dezvoltăm acest sector ca să ajungem la un nivel european. Sunt sigur că nimeni nu are intenția de a dăuna, dar trebuie să fim atenți la riscuri. Desigur, trebuie să fim foarte atenți în ceea ce privește TVA la medicamente. Aici trebuie să aplicăm cu rigurozitate principiul: „Măsoară de o sută de ori și taie o singură dată”.






















