
Conform propunerilor anterioare, povara fiscală aferentă muncii ar fi putut fi transferată integral asupra angajaților. Aceasta urma să includă nu doar impozitul pe venit și contribuțiile la asigurarea obligatorie de asistență medicală (AOAM), ci și contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS).
În acest sens, se propunea uniformizarea cotelor CAS și introducerea unei cote unice de 21% pentru toate categoriile de angajați, inclusiv agricultorii (cu excepția persoanelor încadrate în condiții speciale de muncă, pentru care era prevăzută o cotă suplimentară de 10%). De asemenea, era examinată reducerea cotei AOAM de la 9% la 7%. Pe termen mediu, se avea în vedere acoperirea integrală a acestor contribuții din bugetul de stat.
Ministerul precizează că reforma salarială din sectorul bugetar, propusă începând cu 1 septembrie 2026, vizează doar nivelul salariilor brute și nu modifică regulile actuale privind impozitarea și sistemul contribuțiilor sociale.
Astfel, reținerile obligatorii din salariu vor continua să fie aplicate conform legislației fiscale și sociale în vigoare în anul 2026.
Exemplu orientativ pentru un salariu brut de 10.000 de lei
Salariu brut: 10.000 de lei
Prima de asigurare medicală obligatorie (9%): 900 de lei
Venit impozabil după reținerea primei medicale: 9.100 de lei
Impozit pe venit (12%)*: 1.092 de lei
Total rețineri: 1.992 de lei
Salariu net estimativ: 8.008 lei
Contribuția de asigurări sociale (29%), achitată de angajator, constituie 2.900 lei.
Calculul este orientativ și nu include aplicarea scutirilor personale.






















