Verificarea obligatorie a investitorilor și extinderea listei sectoarelor critice se încadrează în cadrul european. Anterior, statele membre ale UE puteau decide în mod independent dacă să instituie mecanisme de verificare la nivel național, însă acum procedurile sunt armonizate.
Investițiile în energie, transport, inteligență artificială, semiconductori, robotică și biotehnologie sunt supuse unei verificări stricte obligatorii. Țările membre ale UE sunt obligate să partajeze mai rapid informații despre riscurile potențiale ale tranzacțiilor cu Comisia Europeană și cu vecinii din Uniune.
Se acordă atenție nu numai achiziționării de companii mari, ci și investițiilor care pot crea o dependență critică în lanțurile de aprovizionare. Principalii catalizatori ai acestor măsuri au fost dorința de a proteja sectorul tehnologic european de achiziționarea agresivă a activelor (în special din partea Chinei și a altor actori asiatici) din Europa.
Crearea unor niveluri de conformitate
Măsurile sunt introduse într-un moment în care economia europeană suferă de o scurgere de capital fără precedent și de dezindustrializare. De asemenea, acestea intră în contradicție directă cu o altă inițiativă cheie a Bruxelles-ului — planul „Fabricat în Europa”, sau Industrial Accelerator Act (IAA), prezentat în martie.
Scenariul prevăzut în IAA impune industriei europene să facă un salt tehnologic și să asigure localizarea a cel puțin 70% din lanțurile de valoare adăugată în sectoarele „verzi” și în domeniul IA pentru a putea beneficia de subvenții de stat.
Cu toate acestea, pentru construirea acestor noi unități de producție (fabrici de baterii, turbine eoliene și cipuri), Europa are nevoie de volume uriașe de capital extern. Capacitățile fiscale proprii ale UE sunt limitate de problemele permanente legate de datorii și de creșterea cheltuielilor de apărare, iar băncile europene reduc creditarea.
Investitorul trebuie acum să demonstreze absența finanțării publice indirecte, să treacă prin audituri de mai multe luni, să dezvăluie structura beneficiarilor până la a treia generație și să accepte măsuri de reducere a riscurilor, care includ adesea renunțarea la dreptul de vot sau obligații de transfer al proprietății intelectuale către partenerii europeni.
Pentru investitorii globali, acest lucru înseamnă o creștere a costului capitalului pentru proiectele europene. Dacă în SUA, în cadrul legii IRA, investitorul beneficiază de deduceri fiscale clare, cu un minim de birocrație, în Europa se confruntă cu perspectiva de a petrece un an pentru a obține aprobarea tranzacției, fără garanția unui rezultat pozitiv. Capitalul alege întotdeauna calea cea mai ușoară.
