Premiul Național 2026: dosarele pot fi depuse până la 18 septembrie
EUR/MDL - 19.97 0.3088
USD/MDL - 17.23 0.4664
VMS_91 - 3.03%
VMS_364 - 9.54%
BONDS_2Y - 7.40%
GOLD - 4,378.38 0.04%
EURUSD - 1.16 0%
BRENT - 83.76 1.92%
SP500 - 772.67 0.47%
SILVER - 65.03 0.52%
GAS - 2.89 8.25%

Depunerea dosarelor pentru Premiul Național, cu un premiu de 100 de mii de lei, este deschisă până la 18 septembrie

Ministerul Culturii a dat startul recepționării dosarelor pentru Premiul Național 2026. Pentru distincție, medalie și premiul bănesc de 100 de mii de lei pot candida persoane și colective ale căror realizări au fost recunoscute de public și de specialiști de cel puțin un an. Dosarele pot fi depuse până la 18 septembrie.
Svetlana Rudenco Timp de citire: 1 minut
Dimensiunea textului
Link copiat
Premiul național

Candidații trebuie să prezinte o scrisoare de recomandare, CV-ul, publicațiile și lucrările științifice sau de creație, precum și informații privind rezultatele și impactul economic, social sau cultural al activității. Dosarul poate include și brevete, recenzii, distincții, diplome și referințe la surse publice.

Amintim că, la ședința din 12 august, Guvernul a aprobat componența nominală a Comisiei pentru decernarea Premiului Național 2026. Comisia va examina dosarele și va înainta Guvernului propunerile privind laureații.

De la instituirea Premiului Național, în 2012, aproape 200 de persoane s-au învrednicit de această distincție pentru realizări în diverse domenii. Printre ele se numără personalități precum compozitorul Eugen Doga, scriitorii Ion Druță, Dumitru Matcovschi și Nicolae Dabija, soprana Maria Bieșu, filologul Mihai Cimpoi, dirijorul Nicolae Botgros, actorii Ion Ungureanu și Petru Hadârcă, artiștii plastici Tudor Zbârnea și Timofei Bătrânu, oamenii de știință Gheorghe Duca și Oleg Lupan, sportivii Anastasia Nichita și Denis Vieru, precum și medici, inclusiv chirurgul cardiac Aureliu Batrînac, laureat în 2018 pentru inovații și realizări în chirurgia inimii.

Pentru ediția 2025 au fost prezentate, în total, 26 de dosare. Guvernul acordă, anual, până la zece premii ce reflectă performanțele obținute în domeniile artă, știință, literatură, cinematografie, cultură, medicină și sport.


Abonați-vă la actualizările noastre


Реклама недоступна
Pe aceeași temă*
Mai mult de la autor*

Întotdeauna apreciem feedback-ul dumneavoastră!

Ultimele știri
Popular acum*
De citit neapărat*