
Un reprezentant al companiei române Unicom Tranzit a declarat că anumite terminale din portul Constanța sunt supraîncărcate, motiv pentru care trenurile cu cereale ucrainene pot rămâne blocate în așteptarea recepției până la o săptămână. În același timp, compania dispune de un număr limitat de vagoane pentru „ecartament îngust”, capabile să deservească fluxul de mărfuri din Ucraina, deoarece toate acestea sunt utilizate pentru transportul mărfurilor în România.
Mai mult, anumite terminale din Constanța primesc mai întâi trenurile cu mărfuri din România, iar apoi pe cele din Ucraina. Mai exact, este vorba despre terminalele ADM și Chimpex, unde se află câteva trenuri ucrainene în așteptarea recepției, scrie agrointelegența, citând presa ucraineană.
La rândul său, Agenția Proprietății Publice din Republica Moldova a transmis un comunicat al întreprinderii de stat „Căile Ferate din Moldova”, în care se afirmă că „transportul cerealelor de producție locală rămâne o prioritate pentru CFM”.



















