La fel ca discursul din februarie al vicepreședintelui american J.D. Vance la Conferința de securitate de la München și sprijinul activ și repetat al lui Ilon Musk pentru extrema dreaptă europeană, astfel de atacuri confirmă faptul că America nu mai este aliatul Europei: a devenit adversarul acesteia. Trump nu semnalează doar dorința de a da Ucraina Rusiei; el caută în mod deschis să distrugă modelul social, de mediu, economic și democratic al Europei.
Scopul lui Trump este de a construi o ordine mondială autoritară, antiliberală. El dorește să demonteze statul democratic din propria sa țară, să formeze alianțe egoiste cu principalele regimuri antiliberale din lume și să creeze o fortăreață inexpugnabilă în America de Nord prin stabilirea suveranității SUA asupra Canadei, Groenlandei și Canalului Panama. El refuză chiar să excludă posibilitatea de a folosi forța pentru a-și atinge obiectivele. Și nu vede nicio problemă în mutarea Ucrainei pe orbita Rusiei, deoarece este încântat de revenirea unei lumi în care marile puteri domnesc în „sferele lor de interes”. Fiecare dintre obiectivele sale creează probleme geopolitice, economice și de securitate pentru Europa.
Unii europeni se agață de speranța că ruperea relațiilor transatlantice va fi temporară și că alegerile intermediare din SUA din 2026 sau alegerile prezidențiale din 2028 vor rezolva situația. Dar este prea riscant pentru Europa să își construiască strategia în jurul acestei idei.
Poziția antieuropeană adoptată de administrația Trump nu a apărut din senin. Întorcându-se spre Asia, America a căutat mult timp să se distanțeze de Europa. Acest lucru a fost evident în deciziile președintelui Barack Obama de a nu se opune ferm invaziei rusești din Crimeea în 2014 și de a nu sancționa încălcarea „liniei roșii” (trasată chiar de Obama) atunci când președintele sirian Bashar al-Assad a folosit gaze otrăvitoare împotriva civililor din țara sa.
Deși sprijinul american acordat Ucrainei în timpul președinției lui Joe Biden a frânat această tendință, ajutorul acordat nu a corespuns cu amploarea cerută de situație. Și era clar că după Biden, distanțarea de Europa va continua. Cu mult înainte de realegerea lui Trump în noiembrie anul trecut, ajunsesem la concluzia că Biden va fi probabil ultimul adevărat atlantic ca președinte al Statelor Unite. Pentru mulți americani, NATO este mai degrabă o relicvă a unei epoci apuse.
Ce poate face Europa? În primul rând, trebuie să răspundem ferm la războiul comercial al lui Trump și să nu cedăm cererilor sale exorbitante privind reglementarea marilor companii de tehnologie. Într-adevăr, suntem periculos de dependenți de SUA pentru tehnologia digitală. Situația trebuie să se schimbe: va trebui să atenuăm riscurile legate de SUA în același mod în care o facem acum cu China. Cu toate acestea, America este, de asemenea, dependentă de Europa. UE reprezintă încă o cincime din consumul global, iar importanța UE pentru companiile americane care se confruntă cu accesul redus la piața chineză este în creștere.
În al doilea rând, Europa trebuie să urmărească cu perseverență suveranitatea strategică în domeniul apărării și al înaltei tehnologii. Investițiile necesare vor necesita resurse importante, de unde și noi emisiuni de datorii paneuropene. (Spre deosebire de fondul NextGenerationEU, rambursarea acestora trebuie să fie garantată prin noi resurse paneuropene).
În al treilea rând, trebuie să ne apropiem de țările care gândesc la fel și care au fost supuse agresiunii lui Trump: Japonia, Coreea de Sud, Canada și Australia. Victoriile electorale ale lui Mark Carney și Anthony Albanese în Canada și, respectiv, Australia arată că Occidentul nu se va preda pur și simplu noului antiliberalism. Trebuie să creăm un G6, adică un G7 fără SUA, și să construim o arhitectură de apărare pe deplin europeană care să includă Regatul Unit și Norvegia.
În al patrulea rând, ar trebui să reparăm relațiile cu Sudul Global, nu numai pentru a reduce presiunea exercitată de Trump și Putin, ci și pentru a menține un sistem de multilateralism (multilateralism). Cu toate acestea, acest lucru va necesita schimbări semnificative. Va trebui să abandonăm politica de migrație a „Fortăreței Europa” și politica de permisivitate afișată față de guvernul de extremă dreaptă al premierului israelian Benjamin Netanyahu. Toleranța față de intoleranții din Fâșia Gaza ne-a privat de o mare parte din autoritatea noastră morală.
Este realist să declarăm independența Europei față de America? După ce au fost aliați apropiați timp de optzeci de ani, europenilor – și este de înțeles – le este greu să se obișnuiască cu un președinte american care se comportă ca un dictator rus. Schimbările de care avem nevoie vor întâmpina, în mod inevitabil, rezistență într-o serie de țări UE care se aliniază politic cu Trumpismul.
Și aceasta este o sarcină dificilă pentru Comisia Europeană, care în ultimii ani a încercat în mod constant (și oarecum imprudent) să acționeze în mod concertat cu SUA în toate problemele. Din fericire, noile declarații ale lui Friedrich Merz, noul cancelar al Germaniei, sugerează că această țară – în mod tradițional una dintre cele mai atlantiste din Europa – înțelege noile provocări care o așteaptă.
Josep Borrell
fost Înalt Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate,
fost vicepreședinte al Comisiei Europene, fost președinte al Parlamentului European,
fost ministru de externe al Spaniei.
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
