
Vladimir Voronin
În cadrul audierilor raportului anual privind activitatea Curții de Conturi (CC), între Voronin și șefa CC s-a încins o discuție despre metodele de lucru ale instituției.
Deputatul a subliniat că auditurile nesfârșite nu rezolvă problemele, iar autoritățile bat pasul pe loc, motiv pentru care apar situații precum cea de la MoldATSA.
„Eu nu știu unde ne ducem noi, spre care Europă sau în altă parte. Dar ceea ce are loc de mai mulți ani de zile vorbește despre aceea că și legea despre Curtea de Conturi și multe alte legi nu hotărăsc problemele de dezvoltare, de a face regulă în toate domeniile. Eu compar cu Комитет народного контроля Молдавской ССР. Aceasta era o groază pentru toată birocrația de atunci. Și atunci erau neajunsuri, așa a fost. Dar acum (despre dvs., eu v-am ascultat raportul dvs. de 40 de minute) – rapoarte, rapoarte, audieri, audieri, dar rezultatele nu-s. Iată așa apar din senin: într-un loc MoldATSA, în alt loc alte organizații, în al treilea loc – altceva, și tot timpul – pasul pe loc, nu mergem, nu promovăm. În vorbe, da, integrare, diferite alte chestii care țin de aceea ca să fim în rând cu lumea, cum spun moldovenii, dar rezultatul final e acela pe care îl vedem noi toți cu dvs..”, a declarat Voronin în cadrul audierilor din Comisia parlamentară de control al finanțelor publice.
Ex-președintele s-a interesat dacă nu cumva Curtea de Conturi nu are suficiente pârghii legislative și dacă competențele Curții se referă și la metodologia de salarizare a funcționarilor publici: „Dacă se referă, aici dvs. aveți de muncă foarte mult”.
CC: „Nu putem fi de groază”
Președinta Curții de Conturi, Tatiana Șevciuc, a declarat, la rândul său, că „Instituția Supremă de Audit nu poate să fie una de groază”.
„…Pentru că noi suntem într-un stat democrat, noi pledăm să fim parte a unei lumi civilizate, și instituția supremă de audit, în contextul integrării în UE, este un partener de încredere pentru instituțiile statului”, a declarat Șevciuc.
De menționat că Curtea de Conturi poate efectua până la 60 de misiuni de audit pe an.
Amintim că Întreprinderea de Stat MoldATSA (responsabilă de gestionarea traficului aerian) a ajuns în centrul unui scandal de proporții, care a dus la un val de demisii. Investigațiile jurnalistice au scos la iveală că fostul director al întreprinderii, Dumitru Vangheli, a ocupat funcția în baza unui CV falsificat, iar verișoara președintei Maia Sandu s-a angajat acolo fără concurs în calitate de purtător de cuvânt, cu un salariu de aproape 120 mii de lei pe lună. Verificările ulterioare efectuate de CNA au confirmat angajări în masă cu ocolirea procedurilor legale și acordarea nejustificată a unor premii de milioane.






















