
Mihai-Gabriel Ciobanu
Proiectul de lege mai prevede introducerea în Codul muncii a noțiunii de salariat cu responsabilități familiale, măsură care va oferi angajaților garanții suplimentare. Proiectul a fost prezentat de către secretarul de stat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Mihai-Gabriel Ciobanu. Potrivit acestuia, salariatul cu responsabilități familiale este persoana care îngrijește, întreține sau acordă asistență ori sprijin financiar unui membru al familiei, inclusiv unei persoane cu dizabilități aflate la întreținere. Introducerea acestei noțiuni în legislația națională va institui garanții juridice suplimentare în domeniul raporturilor de muncă și al protecției sociale.
De asemenea, proiectul de lege reglementează o serie de garanții specifice, inclusiv în ceea ce privește munca pe timp de noapte. Astfel, părinții singuri care au copii cu vârsta de până la 16 ani vor putea fi antrenați în ture de noapte doar cu acordul lor scris. Până în prezent, această prevedere se aplica angajaților care au copii cu vârsta de până la 4 ani sau copii cu dizabilități.
Proiectul de lege va fi propus Parlamentului spre examinare în lectura a doua. După adoptare, modificările legislative vor intra în vigoare la trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial.
Potrivit legislației, concediul de maternitate are o durată de cel puțin 126 de zile calendaristice, aceasta fiind extinsă în cazul nașterilor complicate sau multiple. De asemenea, concediul paternal se acordă pentru o perioadă de până la 15 zile calendaristice.




















