Keir Starmer, Rishi Sunak, Liz Truss, Boris Johnson, Theresa May, David Cameron
În ultimul deceniu, Regatul Unit a avut șase prim-miniștri — un record fără precedent în politica britanică contemporană, relatează Reuters. În ciuda diferențelor dintre programe și apartenența politică, niciunul dintre lideri nu a reușit să obțină o îmbunătățire semnificativă a nivelului de trai al populației, care se află sub presiune încă de la criza financiară mondială din 2008.
Consecințele Brexitului, ale pandemiei de COVID-19 și ale crizei energetice din ultimii ani au constituit factori suplimentari de instabilitate. Datoria publică s-a apropiat de 100% din PIB, iar cheltuielile ridicate cu serviciul datoriei limitează capacitatea guvernului de a finanța programele sociale și de a stimula economia.
Experții subliniază că nemulțumirea publică este alimentată nu numai de dificultățile economice, ci și de lipsa unui curs politic pe termen lung. În opinia istoricului Anthony Seldon, liderii britanici din ultimii ani nu au reușit să ofere o viziune convingătoare asupra viitorului țării, ceea ce a subminat încrederea alegătorilor în instituțiile politice tradiționale.
Politica în materie de migrație rămâne o problemă separată. Incapacitatea autorităților de a controla eficient migrația ilegală accentuează disensiunile sociale și contribuie la creșterea popularității forțelor politice alternative.
Analiștii atrag, de asemenea, atenția asupra deficiențelor structurale ale sistemului de guvernare. Fostul consilier guvernamental Sam Friedman consideră că centralizarea excesivă a puterii și suprasolicitarea instituțiilor de stat reduc eficiența deciziilor luate. Presiunea constantă exercitată de ciclul știrilor și de rețelele sociale, în opinia observatorilor, îi obligă pe politicieni să acționeze în regim de reacție pe termen scurt, și nu de planificare strategică.
Indiferent cine va prelua conducerea guvernului după Starmer, acesta va trebui să rezolve un ansamblu de sarcini interconectate — de la stimularea creșterii economice și sporirea atractivității investiționale până la reformarea serviciilor publice și restabilirea încrederii societății în autorități.
