
Viorel Cibotaru
Diplomatul a precizat că acest demers presupune, pe toate palierele, schimb de cunoștințe și informații, creșterea calității activității în domeniul apărării și securității, precum și facilitarea relațiilor bilaterale în acest domeniu.
„Ne aflăm într-o nouă etapă de concepere a relațiilor noastre cu Alianța Nord-Atlantică. Consider că Republica Moldova ar trebui să își dorească un statut de partener privilegiat, având în vedere obiectivul nostru de a adera cât mai curând la Uniunea Europeană. Așa cum de acest statut s-au bucurat state membre ale Uniunii Europene ca Finlanda și Suedia, acesta ar putea fi și parcursul Republicii Moldova. Astăzi, securitatea fiecărui stat european depinde în mare măsură de nivelul riscurilor care vin din partea Federației Ruse. Nimeni nu poate exclude faptul că Federația Rusă are planuri de extindere, inclusiv prin forță, indiferent de argumentele invocate. Exemplul Ucrainei este foarte clar în acest sens”, a declarat Cibotaru pentru Veridica.md.
Referitor la ceea ce ar însemna concret acest statut, ambasadorul a explicat că acesta ar oferi acces la informații importante pentru dezvoltarea țării în domeniul securității și apărării, precum și la tehnologii și resurse suplimentare. În prezent, se discută intens despre direcționarea unor sume importante de bani pentru, pe de o parte, reconstrucția Ucrainei după război, iar pe de altă parte, pentru dezvoltarea coridorului multidimensional Sud–Nord, care pornește din Grecia, trece prin Bulgaria, România, Republica Moldova și Ucraina și continuă spre statele baltice și nordice. Acesta include proiecte energetice, infrastructură, conducte de gaze, linii electrice și alte rețele de interconectare regională.
„Se discută, de asemenea, despre noi principii ale mobilității militare, adică despre capacitatea statelor de a reacționa la diverse tipuri de situații de criză, de la catastrofe naturale și incendii până la situații militare și conflicte armate. Toate acestea contribuie la integrarea tot mai profundă a Republicii Moldova într-un sistem regional de securitate și dezvoltare. De fapt, este vorba despre o sincronizare cu procesele europene. Republica Moldova se află în prezent în discuții privind noi garanții de securitate, iar un astfel de statut de partener privilegiat ar putea contribui la consolidarea acestor garanții”,a mai spus Viorel Cibotaru.
De menționat că, în prezent, sunt în derulare 18 proiecte în parteneriat cu NATO cu un buget total de 120 de milioane de euro.
Recent, o delegație a Republicii Moldova, formată din Dorin Recean, Emisar Special al Președintelui pentru Dezvoltare și Reziliență, și Nicu Popescu, Emisar Special pentru Afaceri Europene și Parteneriate Strategice, a efectuat o serie de întrevederi la Cartierul General al NATO de la Bruxelles. Vizita a avut drept scop aprofundarea cooperării practice și consolidarea securității naționale în fața provocărilor actuale.





















