
Gunter Krichbaum
În intervenția sa, filmată pe fundalul tarabelor comerciale, Krichbaum a prezentat concluziile conferinței ministeriale, subliniind că, în contextul unei presiuni fără precedent asupra valorilor democratice, Consiliul Europei a adoptat rezoluții clare în apărarea Ucrainei și a drepturilor omului.
O atenție deosebită a fost acordată situației din Republica Moldova, ministrul exprimându-și solidaritatea cu președinta Maia Sandu, pe care a numit-o „o femeie foarte curajoasă”.
„Este o femeie foarte, foarte curajoasă, mai ales când vine vorba de apărarea libertății Republicii Moldova. Sună poate banal, dar în realitate este extrem de dificil — în fața Rusiei, în fața lui Putin, care (…) a decis să emită pașapoarte rusești persoanelor care trăiesc în Transnistria, această fâșie îngustă de teritoriu a Republicii Moldova”, a declarat ministrul.
Krichbaum a făcut o paralelă directă cu evenimentele din estul Ucrainei, subliniind că întărirea securității Republicii Moldova este strâns legată de stabilitatea întregii Europe.
„De aceea avem un interes major să consolidăm și să sprijinim Republica Moldova, pentru că astfel ne sprijinim și pe noi înșine — stabilitatea noastră, modul nostru de a trăi în libertate și securitate”, a afirmat oficialul german.
Alegerea acestei locații neobișnuite pentru o declarație atât de importantă ministrul a explicat-o prin preferințele personale. El a menționat că obișnuiește să meargă frecvent la piața din Pforzheim și din districtul Enz, în Germania.









