
Foto: Viceprim-ministru, Eugeniu Osmokescu
Conferința va reuni reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova, ai Uniunii Europene, antreprenori locali și internaționali, precum și instituții financiare internaționale. Potrivit vicepremierului, în intervalul 09:30 – 10:00 vor avea loc anunțuri importante privind investițiile planificate pentru Republica Moldova începând cu anul 2026, inclusiv semnări de contracte, acorduri și memorandumuri.
„La fel vor fi discuții dedicate anumitor domenii, în primul rând e vorba de domenii prioritare, precum agricultură, energie, infrastructură, industrie, inovație, inclusiv sectorul TIC, unde vor fi prezente companii cu istorie de succes deja în Republica Moldova, dar și companiile care vor semna, în cadrul aceluiași eveniment, de dimineață, contracte de investiții în Republica Moldova. Deci vom discuta într-o manieră deschisă, care sunt oportunitățile, care sunt provocările și ce trebuie să facem”, a spus Osmochescu.
Vicepremierul a menționat că obiectivul Ministerului este mobilizarea tuturor instituțiilor statului pentru un scop comun – „convergența economică a Republicii Moldova cu cea a Uniunii Europene, pentru că noi ne dorim să pregătim sectorul privat din Republica Moldova să fie gata de a se integra în cadrul Uniunii Europene.”
Premierul a spus că evenimentul va fi găzduit la Maib Park, sediul unei bănci comerciale, prezentat de instituție drept un spațiu „conceput în stilul campusurilor tehnologice din Silicon Valley”.
„Deci, vă rugăm să veniți și veți afla care sunt sumele în Republica Moldova de a fi investite începând cu 2026”, a conchis vicepremierul.
Potrivit organizatorilor, EU-Moldova Investment Conference va fi inaugurată de președina Maia Sandu, prim-ministrul Alexandru Munteanu, și Comisarul UE pentru Extindere, Marta Kos.









