
Potrivit instituției, în jurul orei 00:35, patrulele au auzit dronele și au observat mai multe explozii pe teritoriul Ucrainei. Dronele au căzut la circa 300 de metri de frontiera cu Moldova, iar PTF Tabachi a fost afectat.
Activitatea punctului de trecere Mirnoe–Tabachi a fost sistată. Potrivit informațiilor preliminare, nu sunt victime.
Potrivit Poliției de Frontieră a Ucrainei, mijloacele de transport sunt redirecționate către alte puncte de trecere a frontierei.
Pe teritoriul Moldovei nu au fost depistate fragmente de drone sau alte obiecte periculoase. Autoritățile monitorizează situația și recomandă cetățenilor să nu se apropie de eventualele resturi și să apeleze 112.
MAI precizează că, în urma incidentului, au fost întreprinse toate măsurile procedurale prevăzute de legislație, iar în regiune au fost mobilizate structurile Poliției de Frontieră, Serviciul Vamal și IGSU. Autoritățile mențin legătura cu instituțiile competente din Ucraina și monitorizează situația în zona de frontieră.
De menționat că și în noaptea precedentă, în timpul atacului masiv asupra Ucrainei, dronele rusești au atacat un punct de trecere a frontierei cu Republica Moldova, în regiunea Odesa. Atunci a fost înregistrată o lovitură asupra unui obiectiv din apropierea punctului internațional de trecere a frontierei „Reni – Giurgiulești”.
























