
„Tehnologiile au venit peste toți și acum o să fie și mai complicat cu inteligența artificială, care avansează nu într-o lună, dar într-o zi. Vedem că în fiecare zi descoperim ceva nou despre inteligența artificială”, a declarat Maia Sandu în cadrul podcastului „Jurnal Politic”.
Președinta a anunțat că, în luna septembrie, autoritățile vor veni cu propuneri după consultările avute cu tineri din diferite localități, cu părinți, profesori și psihologi. În urma acestor discuții, a spus Maia Sandu, au fost confirmate și în Republica Moldova riscurile legate de expunerea copiilor și tinerilor la tehnologii și informațiile oferite de acestea.
Maia Sandu a precizat că soluțiile pregătite nu sunt „soluții magice” și a subliniat rolul important al părinților în gestionarea timpului petrecut de copii în mediul online și a conținutului la care aceștia au acces.
„Nicio politică a statului nu poate să fie atât de eficientă pe cât poate fi implicarea părintelui și controlul din partea părintelui”, a declarat șefa statului, îndemnându-i pe părinți să discute cu profesorii și să învețe lucruri elementare despre modul în care pot monitoriza activitatea online a copiilor.






















