Există o dezbatere în spațiul public cu privire la viitoarele modificări ale legislației muncii. Recent, Logos Press a prezentat poziția Camerei de Comerț Americane (AmCham Moldova) pe această temă. Membrii acesteia sunt împotriva modificărilor la cadrul legislativ actual care reglementează activitatea Inspectoratului de Stat al Muncii (ISM) și regimul general al controlului de stat în acest domeniu. AmCham Moldova a transmis Ministerului Muncii și Protecției Sociale un aviz negativ cu privire la proiectul de lege în cauză.

Peste 3 mii de lucrători fără contracte de muncă valabile au fost găsiți de Inspectoratul de Stat al Muncii în urma perchezițiilor la întreprinderi efectuate de la începutul anului, – informează Logos Press.
