În doi ani, 40 de proiecte au fost lansate în comuna Cărpineni (raionul Hîncești) cu asistența Centrului de Consultanță în Afaceri. Majoritatea de natură economică, cu ajutorul cărora antreprenorii locali au reușit să-și realizeze ideile de afaceri sau să le îmbunătățească. Multe proiecte de dezvoltare a satului sunt implementate de autoritățile locale cu ajutorul centrului. Mai mult, nu doar în comuna Cărpineni, care include satul Horjești, dar și în satele învecinate din raioanele Hîncești și Leova. Aceasta este prima și deocamdată singura experiență de acest gen din Moldova.
