
Alexandru Munteanu, Maia Sandu
Maia Sandu a declarat că în această săptămână au avut loc discuții cu premierul privind reformele care au generat dezbateri în societate, în special reforma fiscală și cea a salarizării, și a admis că acestea puteau fi mai bine pregătite și comunicate.
„În această săptămână am avut câteva discuții cu domnul prim-ministru despre reformele care au trezit foarte multă dezbatere în societate, în special la reforma fiscală, dar și reforma salarizării. Și da, eu cred că aceste reforme puteau fi elaborate, consultate și explicate mai bine, așa încât să putem să obținem sprijinul cetățenilor și încrederea cetățenilor că lucrurile pe care le facem sunt în beneficiul țării.”
Sandu consideră că este necesară regândirea mai multor decizii, inclusiv în domeniul politicii fiscale și al legii salarizării.
„Este nevoie să regândim mai multe decizii, inclusiv pe politica fiscală și legea salarizării. Trebuie să avem în guvern o echipă unită, puternică, care să îndeplinească obiectivul nostru de țară, aderarea la UE. E nevoie de pași hotărâți pentru implementarea măsurilor de dezvoltare economică și pentru curățarea instituțiilor”, a declarat șefa statului.
Președinta a încurajat funcționarii să își continue activitatea și să nu își piardă încrederea în viitorul țării.
„Încurajez oamenii care au muncit până acum onești și corecți să nu-și piardă entuziasmul de lucru, încrederea în viitorul țării. Suntem obligați să reușim să ducem Moldova în Uniunea Europeană și să dezvoltăm țara.”
Referindu-se la relația cu Alexandru Munteanu și la eventuale divergențe, Maia Sandu a afirmat că nu au existat contradicții fundamentale între valorile acestuia și cele ale guvernării.
„Nu cred că au existat contradicții. Cel puțin aceste lucruri nu au fost exprimate și expuse. Și eu și domnul Munteanu am lucrat și lucrăm cu onestitate și cu integritate. Și eu m-am condus de integritate și corectitudine în toată munca mea de-a lungul timpului, inclusiv atunci când a fost foarte complicat, atunci am continuat, nu am renunțat.”
Amintim că, anunțându-și demisia, Alexandru Munteanu a declarat că a decis să părăsească funcția după ce a ajuns la concluzia că nu își mai poate îndeplini atribuțiile în conformitate cu principiile și convingerile sale. „În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec”, a anunțat Munteanu.





















