
„Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile caracterizate prin ploi abundente și descărcări electrice intense, s-au înregistrat avarii și rupturi ale liniilor electrice aeriene care fac legătura între Vulcănești și Isacciu (400 kV) și între Vulcănești și MGRES”, informează economica.net.
La această etapă, specialiștii Întreprinderii de Stat „Moldelectrica” au stabilit natura defecțiunii pe linia electrică Vulcănești – MGRES, iar brigăzile operative întreprind măsuri pentru lichidarea avariilor și restabilirea activității acesteia în cel mai scurt timp. „În paralel, se efectuează verificările tehnice necesare asupra altor elemente ale rețelei afectate de condițiile meteorologice extreme”, a declarat Moldelectrica, operatorul rețelei din Moldova.
„Subliniem încă o dată că, în pofida incidentelor din rețeaua de transport, consumatorii finali nu au fost deconectați de la energia electrică. Sistemul energetic național continuă să funcționeze într-un mod controlat și stabil datorită măsurilor operative întreprinse cu promptitudine de către dispecerii și echipele tehnice ale companiei.
În prezent, întregul personal operativ al Întreprinderii de Stat „Moldelectrica” este mobilizat la capacitate maximă pentru restabilirea și sincronizarea în siguranță a liniei de transport de 400 kV, precum și pentru menținerea fiabilității sistemului de transport al energiei electrice”.
Totodată, în contextul posibilelor suprasarcini în astfel de situații, rugăm consumatorii să utilizeze rațional și responsabil energia electrică, evitând, pe cât posibil, consumul excesiv în orele de vârf, pentru a reduce riscul apariției unor defecțiuni suplimentare în rețea”, a mai comunicat Moldelectrica.
Reprezentanții sistemului energetic românesc, cu care jurnaliștii au stat de vorbă, le-au spus că, pe lângă situația din Republica Moldova, problema există și în sudul Ucrainei, în zona Odessa, ca urmare a unui incident datorat supraîncărcării liniilor.
„Ne pregătim să creăm insule pe linia de 110 kV dintre România și Republica Moldova pentru a-i ajuta. Venim în întâmpinarea nevoilor Republicii Moldova de a importa energie electrică pe ruta România-Ucraina-Republica Moldova”, au declarat interlocutorii.









