Proiectul de reformă putea fi consultat în mod liber pe site-ul Ministerului Finanțelor, iar se preconiza că va avea loc o amplă dezbatere publică cu privire la conținutul acestui document. Erau deosebit de interesante opiniile celor care au elaborat acest document și, desigur, ale celor pe care urma să-i afecteze în mod direct.
Desigur, opinia unui simplu cetățean ar fi fost greu de auzit în acest flux – sau, mai metaforic spus, în acest vârtej de opinii și evaluări diverse. Deși proiectul abordează și alte aspecte, dezbaterea publică s-a concentrat în primul rând asupra TVA-ului și a sarcinii fiscale asupra fondului de salarizare.
De ce tocmai TVA-ul?
Este evident că scopul oricărui sistem fiscal este alimentarea bugetului de stat și, în consecință, creșterea bunăstării cetățeanului de rând. Cu toate acestea, dezbaterea publică privind reforma s-a redus, în principal, la TVA și la povara fiscală asupra fondului de salarizare. Prin urmare, se pune întrebarea: în ce măsură aceste schimbări sunt capabile să îmbunătățească viața omului de rând?
De fapt, TVA-ul este un impozit pe care omul de rând îl plătește permanent din propriul buzunar. Nu-l interesează prea mult modul în care întreprinderile și bugetul se ocupă de rețineri, compensări, calculări și așa mai departe. Omul vine la magazin și, în mod implicit, plătește acest impozit practic la fiecare tranzacție la casă.
Singurul lucru care ar putea să-l bucure pe cumpărător este reducerea acestei TVA, dar aceasta este o „vacă sacră” atât de importantă, încât poate doar să crească, dar în niciun caz să scadă.
Prin urmare, pentru omul de rând, în cel mai bun caz situația rămâne neschimbată, iar în cel mai rău caz prețurile vor crește dacă în anumite sectoare se va majora această taxă.
În ceea ce privește contribuțiile din fondul de salarizare, din păcate, la noi se gândește încă în termenii salariului „net”, fără a se interesa de ce impozite reține întreprinderea din acesta. Chiar și odată cu apariția unor noi modalități de reglementare a relațiilor dintre angajator și angajat, angajatul este interesat doar de suma care îi va ajunge direct în portofel. Se pare că și în acest caz, totul se desfășoară, deocamdată, nu tocmai în interesul omului de rând.
Dar, oare într-adevăr nu mai există în sistemul fiscal al Moldovei aspecte care ar merita măcar să fie analizate, pentru a înțelege în ce măsură anumite prevederi rămân relevante și funcționale pentru alimentarea bugetului de stat, pe de o parte, și pentru îmbunătățirea nivelului de trai al cetățeanului obișnuit, pe de altă parte?
Impozitul progresiv este de mult „matur”
Însă problema sistemului fiscal nu se manifestă doar în calculele contabile. Consecințele sale pot fi observate și fără statistici economice.
Să ne plimbăm prin centrul Chișinăului. Ce vedem? Magazine scumpe, buticuri ale unor mărci mondiale, saloane unde vine să cheltuiască bani clasa înstărită a societății și turiștii cu venituri mari?
Nu, în Chișinău, dintre magazinele scumpe, pe care, cu anumite rezerve, le-am putea numi buticuri, au mai rămas doar cele care comercializează bijuterii. Ceea ce nu este surprinzător, având în vedere că marfa este scumpă, iar pe un metru pătrat convențional de suprafață închiriată – foarte scumpă după standardele capitalei – își poate permite proprietarul unei astfel de afaceri, unde prețul ridicat al mărfii se îmbină cu o compactitate aproape microscopică. În schimb, magazinele de modă nu mai pot face față unor astfel de prețuri de închiriere. „Veteranii” de odinioară își mai amintesc de Hugo Boss, dar și acesta s-a mutat.
Cine mai este prezent în centrul capitalei noastre? Sucursale bancare, magazine de telefonie mobilă, unde primele vând servicii, iar cele din urmă servicii și produse compacte cu o marjă de profit bună, și… farmacii, unde marja de profit ridicată se îmbină cu o dimensiune compactă, care nu este cu mult inferioară bijuteriilor din aur.
Dacă locuitorii orașului s-au obișnuit, probabil, cu această „diversitate” comercială a centrului orașului, fluxul tot mai mare de turiști nu încetează să fie surprins de acest fapt. La fel cum nu încetează să uimească numărul de mașini și case scumpe dintr-o țară despre care se spune că este cea mai săracă din Europa.
O astfel de coexistență — a vitrinelor goale, a băncilor, a farmaciilor și a mașinilor scumpe — este greu de explicat, dacă nu recunoaștem ceea ce este evident: inegalitatea economică din Moldova devine din ce în ce mai vizibilă.
Acest fapt ne duce la o concluzie evidentă: oare a sosit momentul să ne gândim la un impozit progresiv pe venit pentru persoane juridice și fizice?
Atât pentru a suplimenta bugetul, cât și pentru a restabili echitatea socială
Dacă ne uităm înapoi, vom vedea că, la vremea respectivă, introducerea unei cote fixe scăzute a impozitului pe venit pentru persoanele fizice, precum și a unui impozit pe venit fix pentru persoanele juridice, cu posibilitatea unei cote zero în cazul reinvestirii acestuia, introduse încă în anii 2000 de un guvern care, pe hârtie, era „de stânga”, dar care, de fapt, a realizat reforme liberale, a stimulat un aflux mare de capital intern în economie și a contribuit la o dezvoltare activă. Și, în primul rând, a micilor întreprinderi, care reprezintă motorul creșterii economice în întreaga lume.
În același timp, astăzi devine evident că, în situația actuală, o astfel de abordare nu este suficient de echitabilă din punct de vedere social. Marile întreprinderi își construiesc rețele, eliminând micii întreprinzători privați, plătind totuși impozite la aceeași rată.
Este caracteristic faptul că niciuna dintre așa-numitele „partide populare”, având legături cu marile întreprinderi, nu dorește să observe acest fapt evident. Toți cei aflați la putere se străduiesc să sublinieze că avem un regim de impozitare pe venit foarte avantajos, lăsând în umbră aspectul echității sociale a modului în care acesta funcționează astăzi.
Este surprinzător cum astfel de aspecte, care par la prima vedere evidente și la suprafață, nu au fost luate în considerare de cei care ar fi trebuit să se ocupe și continuă să se ocupe de politica fiscală și de reforma fiscală, în special în Republica Moldova?
Poate că totul se reduce la ceea ce scria unul dintre clasicii „stângii”, și anume că aceștia sunt „teribil de departe de popor”?
Poate că impozitul pe venit progresiv nu este soluția ideală. Dar dacă societatea dorește cu adevărat să discute reforma fiscală din perspectiva intereselor majorității cetățenilor, nu va mai fi posibil să se evite această discuție.
