Elena Covalenco/ imagini ipn
Sincer vorbind, pentru cei care urmăresc evenimentele din scena politică moldovenească, plecarea lui Alexandru Munteanu nu a fost o surpriză, însă declarația pe care a făcut-o pe rețelele sociale cu această ocazie, care a pus, de fapt, punctul final pe o perioadă scurtă, dar intens, al mandatului său, a stârnit interes prin stilul său extrem de reținut și tonul oarecum idealist, scrie publicația azeră caliber.az.
În special, el a menționat că a preluat funcția de șef al guvernului „cu mare responsabilitate” și cu încrederea că poate schimba situația din țară; cu toate acestea, confruntându-se cu circumstanțe care, potrivit propriilor sale cuvinte, nu-i permiteau să acționeze în conformitate cu propriile principii, a luat decizia de a demisiona. Iar o astfel de formulare lasă loc pentru numeroase interpretări — de la dezamăgire personală până la presiune politică sistemică.
Considerăm că merită să reamintim aici că numirea lui Alexandru Munteanu în funcția de prim-ministru a părut inițial o soluție de compromis și, în mare măsură, o decizie forțată. După o perioadă îndelungată de turbulențe politice, Maia Sandu căuta o persoană capabilă să rămână loială liniei autorităților și, în același timp, să dea dovadă de o anumită eficiență în gestionarea țării.
Puțină istorie
Decretul privind propunerea candidaturii lui Munteanu a fost semnat pe 24 octombrie 2025, iar pe 1 noiembrie acesta a preluat oficial conducerea guvernului. Venirea sa a fost însoțită de un optimism moderat: o parte dintre experți i-au remarcat experiența în afaceri, iar alții – flexibilitatea managerială și lipsa unei toxicități politice pronunțate. Cu toate acestea, au existat și aprecieri sceptice. O serie de analiști au prevăzut că Munteanu nu va rezista în funcție mai mult de șase luni. Și, așa cum a arătat timpul, aceste previziuni s-au confirmat practic: el a ocupat funcția de prim-ministru puțin mai mult de șapte luni.
Pentru a completa tabloul, credem că merită să prezentăm câteva informații din biografia celui care este acum fostul prim-ministru. Astfel, înainte de a intra în politica de nivel înalt, era cunoscut ca economist, profesor și om de afaceri, cu o experiență de 25 de ani în domeniul investițiilor internaționale. Mutianu este fondatorul companiei private de investiții Capital Partners, specializată în gestionarea investițiilor în Ucraina, Belarus și Moldova, unul dintre fondatorii Camerei de Comerț Americane din Moldova, iar în calitate de președinte-fondator conduce de peste 25 de ani organizația cultural–educațională Alliance Française of Moldova, fiind totodată copreședinte al Consiliului consultativ de afaceri pentru Europa de Sud-Est și Eurasia și, pe lângă cetățenia moldovenească, deține cetățenia a încă două țări — România și SUA.
Astfel, avem în față un manager eficient, capabil să lucreze în condițiile unor piețe instabile. Potrivit experților, tocmai experiența lui Mutianu în domeniul afacerilor a determinat numirea sa în funcția de prim-ministru, întrucât Sandu avea nevoie nu atât de un politician, cât de un manager capabil să gestioneze criza. Cu toate acestea, s-a dovedit că, în practică, abilitățile din mediul de afaceri privat nu se traduc întotdeauna în eficiența administrației publice, mai ales într-o țară cu un grad ridicat de polarizare politică.
De ce nu a reușit Munteanu să se mențină în funcție?
Să trecem acum la căutarea răspunsului la întrebarea principală: „De ce nu a reușit Munteanu să se mențină în funcție pentru o perioadă mai lungă?” Să începem prin a spune că poziția sa a fost vulnerabilă încă de la început, deoarece nu dispunea de o bază politică proprie stabilă și depindea în mare măsură de administrația prezidențială, ceea ce îl făcea mai degrabă o figură tehnică decât una autonomă.
În al doilea rând, în spațiul public creștea treptat nemulțumirea față de rezultatele activității guvernului, întrucât situația economică rămânea dificilă, tensiunea socială era ridicată, iar succesele rapide pe care le așteptau cetățenii nu au apărut.
În plus, activitatea anterioară a lui Munteanu în domeniul afacerilor a devenit în repetate rânduri subiect de discuție, mai ales în contextul legăturilor sale cu diverse grupuri economice influente, precum și al legăturilor sale cu Ucraina, care au stârnit aprecieri contradictorii: pe de o parte, acestea erau percepute ca o oportunitate de a consolida coordonarea și integrarea cu statul vecin în contextul instabilității regionale continue, iar pe de altă parte — ca o cale către o dependență excesivă de actorii externi.
În al treilea rând, s-a auzit din ce în ce mai des opinia că Munteanu s-a aflat „între ciocan și nicovală”, adică între așteptările societății, cerințele partenerilor internaționali și conflictele politice interne. O presiune suplimentară ar fi putut fi generată și de scandalurile larg discutate în spațiul mediatic, legate de anturajul apropiat al președintei Maia Sandu, în special cu verișoara sa, Anastasia Taburceanu, care a ocupat funcția de purtător de cuvânt al întreprinderii de stat MoldATSA, responsabilă de gestionarea și siguranța traficului aerian din țară.
În special, veniturile și condițiile sale de angajare au stârnit un mare ecou în rândul opiniei publice: conform datelor publicate de RISE Moldova, în mai puțin de un an de activitate în funcția menționată, Taburcănu a câștigat peste un milion de lei. Ca urmare, la sfârșitul lunii iunie, ea și-a anunțat demisia și a declarat că intenționează să returneze toate sumele primite sub formă de prime și suplimente la salariul de bază pentru întreaga perioadă de activitate la MoldATSA. Situația pare să fi fost rezolvată, dar, cum se spune, a rămas un gust amar, și unul destul de neplăcut.
Probabil că și Munteanu era conștient de acest lucru și a părăsit oficial funcția de prim-ministru din proprie inițiativă. Cu toate acestea, așa cum arată practica politică, astfel de decizii sunt rareori complet voluntare, motiv pentru care, cu o mare probabilitate, este vorba despre o combinație de factori precum pierderea sprijinului politic, presiunea crescândă din partea diverselor grupuri și necesitatea ca autoritățile să reînnoiască guvernul. Astfel, demisia sa poate fi privită ca fiind controlată și menită să minimizeze pierderile de reputație pentru întreaga verticală a puterii.
Dacă analizăm evenimentele la un nivel mai profund, povestea lui Munteanu ilustrează una dintre problemele-cheie ale politicii moldovenești contemporane: lipsa figurilor independente. El a rezistat puțin mai mult decât prevăzuseră scepticii, dar nu a reușit să schimbe tendința principală: în condiții de turbulență politică, chiar și figurile relativ neutre se dovedesc a fi temporare, iar plecarea sa a fost un indicator al acelor procese profunde care au loc în politica Republicii Moldova.
