
Ion Ceban
Edilul l-a criticat pe Alexandru Munteanu, afirmând că acesta pleacă din funcția de premier pe fundalul unor nemulțumiri personale, iar gestionarea banilor și a funcțiilor publice nu permite o astfel de atitudine.
„Supărările aici nu au loc. Este vorba despre banul public, despre funcții publice, despre abuz, despre trafic de influență, despre multe altele. La raport în Parlament! Nu te duci pur și simplu „eu iaca m-am săturat, m-am plictisit, m-ați ofensat și eu am plecat”. Nu! Ședință extraordinară a Parlamentului trebuie să cerem, cu raportul pe aceste opt luni de guvernare. Și asta rog deputații să insiste. Toți absolut. Nu „eu am venit, m-am supărat, mi-am luat gentuța, pașaportul american sau care o fi acolo și am plecat”. La raport public!”, a declarat Ceban la ședința Consiliului Național lărgit al Partidului Mișcarea Alternativa Națională.
În același timp, Ion Ceban insistă ca la acest raport public să vină și conducerile principalelor instituții de stat, printre care Serviciul de Informații și Securitate (SIS), Centrul Național Anticorupție (CNA), Procuratura Anticorupție și Procuratura Generală. Acesta cere ca instituțiile plătite din banii publici să ofere explicații clare despre ce se întâmplă cu rețelele de call-centre și escrocheriile electronice, cu drogurile, numirile în funcție, cu salariile și cu licitațiile.
Guvernul condus de Alexandru Munteanu a fost învestit și a depus jurământul de credință la data de 1 noiembrie 2025. Vineri, 3 iulie el și-a anunțat demisia, afirmând că nu-și mai poate exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le are.
ACTUALIZARE ORA 17:00
Membrii partidului MAN nu vor participa la consultări pentru a propune candidați pentru funcția de prim-ministru. „Partidul MAN nu va participa la aceste consultări simulate… De ce nu își asumă responsabilitatea liderul partidului de guvernământ – cel care distribuie microfoanele în parlament?”, a declarat liderul partidului.
























