
Doina Herman
„Din prima zi a războiului, peste 1.830.000 de refugiați ucraineni au traversat frontiera Republicii Moldova, iar în prezent peste 140.000 de refugiați ucraineni se află în țara noastră. În mare parte, este vorba despre femei și copii, care beneficiază de acces la educație, sănătate și protecție socială. Ne bucurăm să vedem că aceste femei și copiii lor se integrează foarte bine în comunitățile din țara noastră”, a declarat Gherman.
Ea a mai spus că, de la începutul războiului, poporul Republicii Moldova a fost solidar, iar instituțiile statului au oferit tot sprijinul politic, diplomatic și umanitar pentru refugiații ucraineni.
Potrivit UNHCR, femeile reprezintă 39% dintre refugiații aflați în prezent în Republica Moldova, copiii 40%, iar bărbații 21%. Persoanele în vârstă constituie aproximativ 13%, iar persoanele cu dizabilități aproximativ 19% din totalul refugiaților.
Peste 86.500 de refugiați au beneficiat de protecție temporară, care le asigură ședere legală și acces la muncă, educație și asistență medicală primară până în martie 2027.
Majoritatea beneficiarilor de protecție temporară se află în municipiul Chișinău (56.428 de persoane). Alte regiuni cu un număr semnificativ de beneficiari sunt: UAT din stânga Nistrului (6.472), UTA Găgăuzia (5.122), municipiul Bălți (3.659), raionul Ocnița (3.072) și municipiul Cahul (2.295).
În perioada 2022-2025, Republica Moldova a beneficiat de peste 785 de milioane de dolari pentru gestionarea situației refugiaților ucraineni. În 2026, UNHCR a lansat un apel pentru 144 de milioane de dolari destinați sprijinirii a 480.000 de refugiați din zece țări. Planul de Răspuns pentru Refugiați al Republicii Moldova solicită 116 milioane USD pentru a oferi asistență unui număr de 75.600 de refugiați și 34.400 de membri ai comunităților gazdă.






















