
Documentul propune reformarea sistemului actual de taxe rutiere, inclusiv înlocuirea taxei rutiere cu o taxă de transport percepută la nivelul autorităților locale de nivel I, precum și generalizarea utilizării vinietelor.
Consultările vizează asigurarea unui dialog deschis cu reprezentanții societății civile, ai organizațiilor profesionale, ai instituțiilor publice și ai altor părți interesate. Opiniile, propunerile și recomandările colectate în cadrul discuțiilor vor contribui la perfecționarea documentului de politică publică și la alinierea structurii naționale la standardele europene.
În cadrul consultărilor vor fi prezentate principalele prevederi ale documentului, obiectivele reformei și impactul acesteia asupra beneficiarilor. Participarea tuturor părților interesate este esențială pentru ca reforma sistemului de taxe rutiere să se bazeze pe un dialog transparent și pe o evaluare clară a consecințelor pentru cetățeni, autoritățile publice și sectorul transporturilor.





















