
Potrivit noilor prevederi, femeile neasigurate vor putea beneficia de indemnizație după nașterea copilului, dacă tatăl copilului are stagiul de cotizare necesar. Pentru femeile asigurate, indemnizația va putea fi calculată în baza venitului asigurat al tatălui copilului, dacă acesta este mai mare, indiferent dacă părinții sunt căsătoriți sau nu.
Până acum, indemnizația calculată în baza venitului tatălui copilului putea fi acordată doar în cazul în care părinții erau căsătoriți. Astfel, femeile necăsătorite nu aveau acest drept, chiar dacă tatăl copilului era asigurat și recunoștea copilul.
Proiectul de lege a fost elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Acesta prevede și posibilitatea recalculării indemnizației în termen de 12 luni de la expirarea concediului de maternitate, dacă la momentul stabilirii acesteia nu erau disponibile datele despre tatăl copilului.
De asemenea, termenul de prescripție pentru acțiunile în instanță privind repararea prejudiciului material și moral cauzat prin discriminare va fi majorat de la unu la trei ani.
Potrivit Agenției Servicii Publice, aproximativ 19% dintre copiii născuți anual în Republica Moldova se nasc în afara căsătoriei.
Noile prevederi vor intra în vigoare la data publicării legii în Monitorul Oficial, iar normele privind indemnizația de maternitate vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2028.























Comentarii
0Încă nu sunt comentarii. Poți începe conversația.
Comentariile sunt deschise cititorilor cu un cont Logos Press.
Autentifică-te pentru a comenta