
Foto: ResearchGate
Sistemul va fi echipat cu tehnologii avansate de imagistică digitală, detector de înaltă rezoluție, fluoroscopie pulsată și generator performant de raze X, asigurând investigații precise și condiții sporite de siguranță pentru pacienți și personalul medical.
Achiziția include nu doar livrarea echipamentului, ci și servicii complete de garanție și mentenanță pentru o perioadă de 7 ani. Furnizorul va trebui să asigure mentenanța preventivă și corectivă, actualizările software, piesele de schimb, consumabilele și verificările tehnice necesare funcționării în siguranță a sistemului.
Potrivit anunțului privind achiziția, valoarea estimativă a contractului pentru procurarea sistemului angiografic modern este de aproximativ 7,365 milioane de lei.
Oferta economică va fi evaluată în baza celui mai scăzut cost total pentru întreaga perioadă de exploatare, incluzând atât costul echipamentului medical, cât și cheltuielile de mentenanță și consumabile. Perioada de depunere a ofertelor se încheie pe 15 iunie.









