USD/MDL - 17.92 ▲ 0
EUR/MDL - 20.10 ▲ 0
VMS_91 - 3.03%
VMS_364 - 9.54%
BONDS_2Y - 7.40%
SP500 - 771.79 ▲ 0.28%
GOLD - 4,123.47 ▼ 0.95%
SILVER - 55.81 ▼ 5.66%
EURUSD - 1.12 ▲ 0%
BRENT - 114.16 ▲ 25.34%
GAS - 2.95 ▲ 6.12%

Moldova și Ucraina au convenit asupra apei, urmează gazele

Republica Moldova și Ucraina au convenit majorarea cu aproximativ 20% a debitului de apă deversat din Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, în raport cu perioada precedentă. Decizia a fost discutată în cadrul unei întrevederi dintre premierul Republicii Moldova, Vasile Tofan, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, și prim-viceprim-ministrul și ministrul Energiei al Ucrainei, Denis Șmîhal.
Svetlana Rudenco Svetlana Rudenco Timp de citire: 2 minute
Dimensiunea textului
Link copiat
Centrala hidroelectrică de pe Nistru

„Situația pe cursul superior al râului rămâne complicată, dar am ajuns la o înțelegere: partea ucraineană a acceptat să majoreze cu circa 20% debitul de apă deversat de la Complexul hidroenergetic de la Novodnistrovsk, față de perioada precedentă. Pentru localitățile care depind de apa din Nistru – asta contează”, a declarat Vasile Tofan.

În cadrul discuției, oficialii au abordat și cooperarea bilaterală în domeniul gazelor naturale și al energiei electrice. Potrivit premierului, subiectele vor fi discutate în continuare la Kiev, unde acesta urmează să efectueze o vizită spre sfârșitul lunii.

„Am convenit cu domnul Șmîhal să păstrăm un contact permanent și să luăm decizii comune atunci când apar provocări. Crizele energetice și hidrologice nu țin cont de granițe, iar soluțiile trebuie căutate împreună”, a menționat premierul.

Cei doi oficiali au convenit să mențină contactul permanent și să coordoneze acțiunile în cazul apariției unor noi provocări în domeniul energetic și hidrologic.

Amintim că, anterior, Vasile Tofan a declarat, în cadrul unei emisiuni, că intenționează să meargă la Kiev pentru a discuta posibilitatea importului de gaze naturale din Ucraina. Potrivit șefului Guvernului, țara vecină dispune de volume excedentare de gaze pe care le poate exporta. Este vorba despre aproximativ 500 de milioane de metri cubi de gaze — un volum estimativ de care Republica Moldova are nevoie pentru un an gazier, în vederea asigurării consumului pe piața reglementată.


Ce reacție ți-a provocat această știre?

Comentarii

0

Încă nu sunt comentarii. Poți începe conversația.

Comentariile sunt deschise cititorilor cu un cont Logos Press.

Autentifică-te pentru a comenta

Pe aceeași temă*
Mai mult de la autor*

Întotdeauna apreciem feedback-ul dumneavoastră!

Ultimele știri
Popular acum*
De citit neapărat*