
Autoritățile susțin că obiectivul principal este redirecționarea resurselor financiare către investiții prioritare, modernizare și proiecte de interes național, inclusiv culturale și de infrastructură critică.
Mileștii Mici: dosar UNESCO și patrimoniu vitivinicol
Pentru „Mileștii Mici”, scutirea de aproximativ 4,28 milioane lei este justificată prin necesitatea elaborării dosarului pentru includerea vinăriilor subterane în patrimoniul UNESCO. Fondurile vor fi direcționate către studii tehnice, expertize și activități de conservare.
În 2025, întreprinderea a raportat un profit net de 18,1 milioane lei, în creștere cu 7,6 milioane lei față de anul precedent.
Poșta Moldovei: digitalizare și modernizare
„Poșta Moldovei” va beneficia de o scutire de circa 1,4 milioane lei, bani ce urmează să fie investiți în modernizarea rețelei, digitalizarea serviciilor și dezvoltarea infrastructurii IT.
Întreprinderea a înregistrat un profit net de 5,6 milioane lei în 2025, în scădere semnificativă față de anul anterior.
MoldATSA: investiții de peste 300 milioane lei
Pentru „MoldATSA”, scutirea de circa 13,08 milioane lei este justificată prin programul investițional de 615 milioane lei pentru perioada 2025–2029, destinat modernizării sistemelor de control al traficului aerian și alinierii la standardele internaționale.
Profitul net al companiei în 2025 a fost de 52,3 milioane lei.
Cricova: patrimoniu cultural și proiect UNESCO
S.A. „Cricova” ar urma să fie scutită de plata dividendelor în valoare de aproximativ 6,25 milioane lei. Fondurile vor fi utilizate pentru modernizare și pentru pregătirea dosarului UNESCO privind vinăriile subterane.
În 2025, compania a înregistrat un profit net de 25 milioane lei.
Potrivit autorilor, măsura va reduce temporar veniturile bugetului de stat, însă este justificată prin efecte economice și sociale pe termen lung. Resursele rămân la nivelul întreprinderilor și sunt direcționate către investiții considerate strategice.
Proiectul urmează să fie supus consultărilor și evaluării Consiliului Concurenței, în funcție de valoarea ajutoarelor considerate de stat.









