
Ambasada Moldovei la Londra
Potrivit auditului, în 2025 grupul de lucru responsabil de coordonarea și menținerea sistemului de control intern managerial al MAE nu a organizat nicio ședință. Totodată, Serviciul de audit intern al ministerului a avut două din cele trei funcții prevăzute ocupate și a realizat cinci misiuni de audit, însă nivelul de implementare a recomandărilor auditului intern a rămas scăzut.
O problemă evidențiată de Curtea de Conturi ține de selectarea sediilor misiunilor diplomatice. Nu există criterii exhaustive care să stabilească suprafața necesară în funcție de numărul de angajați, volumul activităților și specificul diplomatic.
Suprafața Ambasadei de la Londra s-a dublat
Un exemplu este Ambasada Republicii Moldova în Marea Britanie. După semnarea unui nou contract de locațiune, suprafața sediului a fost extinsă de la 180 la 364 de metri pătrați, ceea ce a majorat costurile lunare de chirie cu circa 6,3 mii de lire sterline, echivalentul a 146,8 mii de lei. La schimbarea sediului, ambasada a suportat și cheltuieli de 1,284 milioane de lei pentru reparații, servicii juridice și despăgubiri.
Incertitudine privind imobilele Ambasadei în Rusia
Auditul mai relevă că dreptul de proprietate asupra complexului de imobile și terenurilor aferente Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, „circumstanțe care nu depind de posibilitățile MAE”. Suprafața totală a clădirilor constituie 4 351,4 metri pătrați, complexul nu este înregistrat, iar valoarea acestora nu se regăsește în rapoartele financiare consolidate ale MAE.
Construcția Ambasadei în Belarus rămâne incertă
De asemenea, rămâne incertă construcția sediului Ambasadei Republicii Moldova în Belarus. Pentru acest proiect au fost cheltuiți 2,8 milioane de lei în perioada 2020–septembrie 2024, pentru măsurări, expertize, adaptarea proiectului și obținerea autorizației. Curtea de Conturi recomandă reevaluarea periodică a unor astfel de investiții și verificarea oportunității continuării proiectului.
Auditul a constatat și lipsa unor reguli detaliate privind documentarea acțiunilor protocolare ale misiunilor diplomatice, precum și abordări neuniforme privind limitele cheltuielilor per participant.
La sfârșitul anului 2025, creanțele pentru cheltuielile locuințelor de serviciu care depășeau plafoanele stabilite și urmau să fie recuperate de la titularii misiunilor diplomatice constituiau 152 de mii de lei.
Totodată, Curtea de Conturi menționează că, în urma unei recomandări anterioare, MAE a corectat erori contabile privind reevaluarea unor active în valoare de 66,1 milioane de lei.
Raportul va fi prezentat în cadrul ședinței Comisiei parlamentare de control al finanțelor publice.





















Comentarii
0Încă nu sunt comentarii. Poți începe conversația.
Comentariile sunt deschise cititorilor cu un cont Logos Press.
Autentifică-te pentru a comenta