Publicația pune accentul pe modul în care tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon influențează competitivitatea economiei.
Se afirmă că, în 2025, China a crescut producția de energie electrică din surse solare și eoliene cu aproape 500 TWh, ceea ce este comparabil cu volumul anual de producție de energie electrică al unei țări europene mari.
Aceste cifre au dat naștere unei noi dezbateri privind diferențele dintre modelele chinez și european de tranziție energetică.
Conform datelor prezentate în publicațiile despre piața energetică chineză, producția de energie solară din țară a crescut cu aproximativ 340 TWh, iar cea eoliană — cu încă aproximativ 140 TWh. În același timp, producția de energie electrică la centralele pe cărbune a scăzut cu aproximativ 71 TWh — pentru prima dată după 2015.
Ca urmare, energia solară și cea eoliană au asigurat aproximativ 22% din producția de energie electrică a Chinei.
Modelul chinez: fără mișcări bruște
Principala diferență a abordării chineze constă în faptul că Beijingul nu a renunțat la infrastructura energetică tradițională odată cu dezvoltarea pe scară largă a surselor regenerabile.
China rămâne cel mai mare producător de panouri solare, sisteme de acumulare și echipamente pentru energia eoliană. Politica industrială de stat a permis țării să creeze o bază de producție de amploare, care a redus costul tehnologiilor și a accelerat răspândirea acestora.
În același timp, o parte semnificativă a sectorului industrial chinez depinde în continuare de energia pe bază de cărbune. Tocmai acest aspect constituie unul dintre principalele argumente ale criticilor: dezvoltarea energiei verzi are loc în paralel cu menținerea unui rol important al combustibililor fosili.
Susținătorii modelului chinez consideră că o astfel de abordare permite creșterea mai rapidă a volumelor de energie curată și reducerea amprentei de carbon a economiei.
Germania a ales o altă cale
Germania s-a aflat în centrul discuției, aceasta finalizând renunțarea la energia nucleară în 2023. După închiderea ultimelor centrale nucleare, țara s-a confruntat cu necesitatea de a compensa capacitățile pierdute prin alte surse.
Criticii strategiei germane consideră că reducerea simultană a producției de energie nucleară și trecerea la o politică climatică mai strictă au sporit dependența țării de producția de energie pe bază de gaz și cărbune în anumite perioade.
Susținătorii cursului german subliniază că Germania continuă să dezvolte activ energia solară și eoliană, iar tranziția energetică este un proces pe termen lung.
Principala problemă — viteza și costul tranziției
Discuția privind China și Germania evidențiază principalul conflict al politicii energetice contemporane: cât de repede se poate trece la o economie cu emisii reduse de carbon fără a afecta competitivitatea industriei.
China mizează pe producție, pe amploare și pe sprijinul de stat acordat tehnologiilor. Europa acordă o atenție mai mare reglementării, standardelor climatice și reducerii emisiilor.
Pentru mediul de afaceri, problema nu se rezumă doar la obiectivele ecologice, ci și la costul energiei, la fiabilitatea aprovizionării și la capacitatea industriei de a concura pe piețele mondiale.
