Specialiștii în relații internaționale au studiat mult timp utilizarea asimetriei în relațiile economice pentru a obține avantaje strategice. În secolul al XX-lea, cartea lui Albert Hirschman„Puterea de stat și structura comerțului exterior„, publicată în 1945, a reprezentat un reper. El a arătat că, în relațiile comerciale dezechilibrate, puterile dominante își pot folosi poziția pentru a obține concesii politice de la partenerii mai slabi. În anii 1980, cartea lui David Baldwin,State Economic Management, a enumerat multe forme de influență economică și a susținut că sancțiunile, ajutorul financiar și stimulentele comerciale pot îndeplini aceeași funcție coercitivă ca și forța militară.
În anii ’90, Edward Luttwak a publicat un articol important în care susținea că, după Războiul Rece, concurența economică a înlocuit conflictul militar ca principală arenă a rivalității dintre marile puteri. Pentru o lungă perioadă de timp, mulți au crezut că interdependența economică consolidează pacea în mod natural. Dar la începutul anilor 2000, această idee a fost contestată, criticii susținând că astfel de„iluzii liberale” maschează contradicțiile rezultate din dezechilibrele puterii economice.
Într-o carte din 2013,Treasury War, Juan Zarate, fost consilier adjunct pentru securitate națională al SUA, a explicat modul în care rețelele financiare ar putea fi utilizate pentru combaterea terorismului și a altor activități ilegale. Robert Blackwill și Jennifer Harris au arătat cum dependența de sistemul de transfer interbancar SWIFT deschide calea unor tipuri noi și eficiente de sancțiuni, iar Cameron Rotblat a aplicat logica„înarmării conductelor” la alte sisteme de plată, case de compensare și rețele ale băncilor centrale. Henry Farrell și Abraham Newman au scris despre „înarmareainterdependenței” în 2019, susținând că țările care controlează noduri-cheie în rețelele globale de informații și schimburi financiare pot constrânge sau spiona rivalii. Între timp, Anthea Roberts, Enrique Schoer Moraes și Victor Ferguson au constatat o tranziție„către o nouă ordine geoeconomică” – o lume în care „securitatea în politica economică și economia în politica strategică” au devenit norma.
Contextul pentru toate aceste studii a fost o epocă în care globalizarea devenise o problemă. SUA au perfecționat arta includerii pe listele negre a presupușilor infractori, izolându-i de tranzacțiile în dolari și de sistemele financiare și de plată ale lumii fără să tragă un foc de armă. Între timp, China și-a țesut propria rețea de dependență sub forma Inițiativei Belt and Road (BRI), finanțând prin datorii porturi, căi ferate și zone industriale în Eurasia și Africa.
China și-a exercitat din ce în ce mai mult dominația în ceea ce privește extracția și prelucrarea mineralelor de pământuri rare (esențiale în producția de înaltă tehnologie), amenințând pe oricine o contestă. De exemplu, controlând 70 % din prelucrarea litiului la nivel mondial, China a creat un blocaj important în producția de mașini electrice și s-a angajat deja să își înarmeze poziția. Tensiunile din relațiile sino-americane au devenit un exemplu al modului în care dependența reciprocă puternică este înlocuită de ostilitate reciprocă. În Europa, a început cursa pentru reducerea dependenței nu numai de energia rusească, ci și de sistemele de plată americane și de telecomunicațiile chineze.
Este probabil ca problema să persiste, deoarece armele care blochează economia sunt mai acceptabile pentru guverne decât acțiunile militare tradiționale. Dar această tactică are un preț. În timp, utilizarea sa generează suspiciune și represalii. Țările îngrijorate de vulnerabilitatea lor vor trece pe defensivă, înăsprind politicile comerciale și limitând cooperarea tehnică.
În acest mediu strategic fragmentat, fiecare nod din economie (fie că este vorba despre un coridor de transport, un sistem de plăți sau o platformă de date) devine o linie de front potențială. În timp, transformarea interdependenței în armă va diviza comerțul mondial în blocuri concurente, slăbind conexiunile care au generat câștiguri fără precedent pentru miliarde de oameni în ultimele decenii. Atunci când fiecare conductă sau lanț de producție de semiconductori va fi perceput ca un cal troian, va fi extrem de dificil să cooperăm în probleme existențiale precum schimbările climatice sau pandemiile.
Carla Norrlöf,
profesor de științe politice la Universitatea din Toronto și Visiting Senior Fellow la Consiliul Atlantic.
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
