Încercările de a reglementa piața imobiliară prin cerințe pentru intermediari, înăsprirea procedurilor de tranzacționare și controlul fluxurilor financiare nu au distrus intermedierea. Ele au schimbat natura acesteia. Numărul „brokerilor negri” a crescut. Profesia imobiliară s-a degradat de la funcția de reducere a riscului unei tranzacții la funcția de asistență tehnică pentru eludarea barierelor de reglementare. Valoarea socială a intermedierii profesionale a scăzut la un nivel minim – nu pentru că piața a devenit mai transparentă, ci pentru că a devenit mai adaptabilă la opacitate.
Programul de stat Prima Casa este adesea interpretat greșit. Acesta este prezentat ca un instrument de accesibilizare a locuințelor. În realitate, acesta a devenit un accelerator al prețurilor.
Atunci când piața este sănătoasă, nu are nevoie de nicio explicație. Ea funcționează singură: apartamentele sunt vândute, băncile acordă împrumuturi, dezvoltatorii construiesc, iar cumpărătorii cumpără. Statul este limitat la rolul de observator.
Povestea evaluării activelor de pe teritoriul fostului stadion republican nu este o dispută privind metodologia sau un conflict de cifre. Este o demonstrație ilustrativă a modului în care în Moldova procedura juridică se transformă într-un ritual controlat, iar instituțiile statului în participanți la un spectacol politic, în care legea este citită doar atunci când este favorabilă.
Când vorbim despre Venezuela, totul se reduce la sloganul: „SUA au venit pentru petrol”. Acest lucru este convenabil, dar fundamental greșit. Venezuela nu este o „republică bananieră” pe care o poți purta sub braț. Da, are rezerve enorme (aproximativ 303 miliarde de barili), dar din cauza anilor de devastare, țara produce doar 1% din petrolul mondial.
Prețul nu este deloc argumentul principal în povestea Stadionului Republicii. Prețul reflectă doar piața – dacă ea există – și chiar și această piață a fost ignorată aici. Dar interesele Moldovei și ale cetățenilor săi nu se măsoară în metri pătrați sau euro pe metru. Ele sunt măsurate prin posibilitatea ca moldovenii să folosească acest teren. Și aici începe o poveste aparte, mult mai neplăcută decât a vorbi despre preț.
În contextul declarațiilor sonore privind reformele menite să sporească transparența și profesionalismul în sectorul imobiliar, proiectul de lege privind activitatea agenților imobiliari din Moldova ridică serioase semne de întrebare. Sub aparența bunelor intenții, se stabilește de fapt un model de control centralizat, departe de principiile europene de reglementare. Și, cel mai alarmant, acesta este plasat în mâinile unei instituții a cărei reputație a fost deja pusă la îndoială în mod repetat.
Când programul Prima Casă a fost lansat în Moldova în 2018, acesta a fost poziționat ca o inițiativă socială la scară largă – o șansă pentru familiile tinere de a-și găsi propria locuință cu sprijinul statului. Astăzi, câțiva ani mai târziu, Prima Casă s-a transformat într-o sursă de incertitudine, capcane ale datoriilor și tensiune socială. În loc de o soluție durabilă la problema locuințelor, am obținut o piață supraîncălzită, stimulente deghizate pentru sectorul bancar și retragerea statului de la propriile sale angajamente.
