Trăim într-o lume a suferinței fără sens și a catastrofei iminente, în care ideea de progres moral pare să fi devenit incomprehensibilă. Societatea modernă suferă din cauza a două crize epocale: ascensiunea forțelor antidemocratice și schimbările climatice. Dar dacă tragediile de astăzi se dovedesc a fi o sursă de speranță?
SINGAPORE – Crizele energetice recente, în special războiul cu Iranul, au arătat cât de vulnerabile sunt multe țări la conflicte, perturbări și constrângeri. Nu este de mirare că guvernele din întreaga lume se grăbesc să își regândească strategiile de diversificare și tranziție energetică.
După ce a anunțat că armata iraniană a „dispărut”, președintele american Donald Trump a cerut Marii Britanii, Franței, Japoniei și Coreei de Sud, precum și Chinei, partenerul strategic al Iranului, să trimită dragătoare de mine și forțe navale pentru a deschide Strâmtoarea Ormuz. Când aliații au refuzat, solicitarea s-a transformat într-un avertisment: NATO se confruntă cu un viitor „foarte rău” dacă refuză.
LONDRA/LOS ANGELES – „Cele două sesiuni” tocmai încheiate în China – reuniunile anuale ale Congresului Național al Poporului și ale Conferinței Consultative Politice a Poporului Chinez – au transmis un mesaj clar: tehnologia va fi un motor major al viitorului economic al țării.
Sistemele energetice ale țărilor ASEAN+3, un grup care include membri ai Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) plus China, Japonia și Coreea de Sud, sunt supuse unor presiuni din ce în ce mai mari. Șocurile climatice pun în pericol infrastructura și securitatea aprovizionării. Dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale (AI) și a infrastructurii digitale a determinat o creștere a cererii de energie electrică. Tensiunile geopolitice creează o nouă volatilitate pe piețele energetice mondiale.
WASHINGTON, DC – Scopul sancțiunilor internaționale este de a provoca daune economice unui adversar. Dacă sunteți Statele Unite, faceți acest lucru prin confiscarea activelor sau interzicerea tranzacțiilor cu anumite țări, vizând adesea anumite persoane sau organizații apropiate de regimul vizat. Având în vedere amploarea globală a sistemului dolarului, sancțiunile americane tind să stârnească teamă peste tot. Dar acum Statele Unite se află în locul cuiva care le primește.
Criza haotică din Strâmtoarea Ormuz a arătat clar cum funcționează puterea în secolul XXI. Ea ne reamintește că cea mai mare amenințare pe termen lung la adresa Statelor Unite nu este consolidarea militară a Chinei sau agresiunea Rusiei, ci fragmentarea treptată a sistemului de alianțe care le-a asigurat poziția de lider global de la cel de-al Doilea Război Mondial.
Tarifele „reciproce” ale președintelui american Donald Trump, impuse pentru prima dată în aprilie anul trecut și modificate continuu de atunci, nu au reușit să declanșeze un război comercial global. În loc să riposteze împotriva SUA, o mare parte a lumii a capitulat efectiv. Acest răspuns a fost adesea văzut ca o slăbiciune politică, în special în Europa. Cu toate acestea, el s-a bazat pe o logică economică solidă.
NEW YORK – Statele Unite și Israelul au declanșat un război pe care statele din Golf au încercat să îl evite investind masiv în diplomație. Acum, infrastructura lor civilă este atacată zilnic.
Războiul americano-israelian împotriva Iranului este o încălcare flagrantă a dreptului internațional. La fel se întâmplă cu aproape toate celelalte războaie lansate de la Carta Organizației Națiunilor Unite din 1945, care interzice utilizarea forței, cu excepția cazului de autoapărare sau, ca în cazul războiului din Coreea (1950-53) și al primului război din Golf (1990-91), cu autorizarea Consiliului de Securitate. Războiul actual cu Iranul se remarcă nu prin ilegalitatea sa, ci prin lipsa unui obiectiv clar sau realizabil.
Președintele francez Emmanuel Macron tocmai a rostit ceea ce ar putea fi cel mai important discurs al Europei privind securitatea de la sfârșitul Războiului Rece. Bazându-se pe lecțiile trase din lungul ciclu de conflict care a început în urmă cu patru ani în Ucraina, Macron a anunțat schimbări radicale în doctrina nucleară a Franței și a dezvăluit un nou cadru pentru cooperarea nucleară cu aliații europeni cheie.
La Conferința de Securitate de la München din acest an, transatlantismul a fost în cele din urmă îngropat, dar rămâne neclar dacă europenii au realizat acest lucru.
În relațiile internaționale, acțiunile guvernamentale clar nelegitime pot fi uneori justificate din punct de vedere moral. Deși exemplele istorice în care legitimitatea prevalează asupra legalității sunt puține, ele există. Dacă războiul comun SUA-Israel împotriva Iranului este un astfel de caz necesită mai multă atenție decât a primit până acum.
În 2000, Robert Mugabe, fostul dictator din Zimbabwe, a câștigat premiul cel mare la loteria națională a țării. A câștigat pentru un motiv simplu: pentru că a putut. Odată ce ai distrus instituțiile care îți limitează puterea (în timpul celor 37 de ani în care Mugabe a fost la putere, a reușit), poți conduce pentru îmbogățire personală, măreție personală sau doar pentru divertisment personal. Ce modalitate mai bună de a-ți demonstra puterea nelimitată decât prin transformarea demonstrativă a sistemului de reguli existent într-o farsă? Daunele pe care astfel de acțiuni le pot face normelor și instituțiilor fac parte din intenție.
Atunci când lansează avertismente cu privire la „dispariția civilizației occidentale”, președintele american Donald Trump și vicepreședintele JD Vance fac adesea referire la Regatul Unit, și în special la Londra, pentru a-și susține opiniile.
Într-o ordine globală tensionată, lupta pentru controlul resurselor energetice și minerale este considerată din ce în ce mai mult o problemă de securitate națională. Din Venezuela și Groenlanda până în Republica Democrată Congo (RDC) și Ucraina, concurența pentru resursele strategice modelează dinamica puterii, alianțele și conflictele globale.
Atunci când președintele american Donald Trump a semnat un ordin executiv pentru crearea unei rezerve strategice de bitcoin în 2025, companiile private, băncile de investiții și experții au început imediat să îndemne principalele bănci centrale ale lumii să ia în considerare o măsură similară. Kevin Warsh, nominalizat de Trump pentru funcția de președinte al Rezervei Federale a SUA, a susținut ideea într-un interviu acordat anul trecut, numind bitcoin „noul aur”.
Napoleon îl numea ironic pe ministrul său de externe, prințul Talleyrand, „un rahat în ciorapi de mătase” („de la merde dans un bas de soie”).
SUA au fost mult timp principalul motor al creșterii economice mondiale, inclusiv în prezent, datorită boom-ului inteligenței artificiale (AI). Acest boom nu dă semne de încetinire și este finanțat de dolari, care rămân pilonul central al finanțelor mondiale.
După cum a subliniat pe bună dreptate cancelarul german Friedrich Merz la Conferința de securitate de la München, soarta Europei este acum în întregime în mâinile sale. Iar pentru a face față acestei provocări, nu va fi suficient ca UE să facă afaceri ca de obicei.
