Pe măsură ce legea„mare și frumoasă” a lui Trump privind taxele și cheltuielile se îndreaptă spre aprobarea Congresului, devine clar că aceasta nu va face nimic pentru a reduce deficitul bugetar , care a ajuns la 6,4% din PIB în 2024 sub Joe Biden. Dimpotrivă, sub Trump, deficitul bugetar va atinge probabil 7% din PIB sau chiar mai mult înainte de sfârșitul președinției sale (și presupunând că nu vor exista șocuri majore precum o pandemie, o criză financiară sau un război care ar putea duce deficitul și mai sus).
Pentru o lungă perioadă de timp, investitorii internaționali au avut un apetit insațiabil pentru obligațiunile guvernamentale americane, care sunt în general considerate refugiul perfect. Dar datoria guvernului federal a ajuns la 122% din PIB (și o mare parte din această datorie urmează să fie refinanțată în următoarele luni), astfel încât acest apetit ar putea să nu dureze. Randamentele obligațiunilor americane pe 30 de ani se situează în jurul valorii de 5%, în timp ce ratele obligațiunilor pe zece ani se situează în jurul valorii de 4,5%. În ambele cazuri, ratele sunt cu aproximativ două puncte procentuale mai mari decât erau în urmă cu un deceniu. În consecință, plățile dobânzilor aferente datoriei existente cresc rapid și depășesc deja cheltuielile de apărare.
Ar trebui să fie evident până acum că oricine a crezut că datoria publică este un „prânz gratuit” care are un efect redus sau chiar inexistent asupra creșterii economice pe termen lung a ignorat pur și simplu realitățile economice de bază. Am susținut mult timp că normalizarea ratelor dobânzilor era inevitabilă. Presupunerea că ratele extrem de scăzute ar putea fi menținute pe termen nelimitat a fost profund eronată și, cu siguranță, viitorul economic al țării nu putea fi jucat pe baza acestei presupuneri.
Aceste realități au început în sfârșit să fie înțelese chiar și de cei mai fanatici negatori ai valorii datoriei. Dar de ce Trump, care (cel puțin în timpul primului său mandat) a părut în general (cel puțin în timpul primului său mandat) a fi un pragmatic economic, gata să schimbe cursul dacă politicile sale nu funcționează?
Răspunsul este că Trump este și un realist politic. El înțelege că publicul american pur și simplu nu este pregătit să accepte politici care să semene nici pe departe cu „austeritatea fiscală”. Acesta este termenul pe care progresiștii îl folosesc ori de câte ori cineva sugerează un compromis între beneficiile pe termen scurt ale stimulentelor alimentate de datorii și costurile pe termen lung ale acestei politici.
Trump și adepții săi susțin că „legea lor mare și frumoasă” va stimula creșterea economică, care va aduce suficiente venituri pentru a compensa reducerile puternice de impozite. Dar este greu de găsit sprijin istoric pentru astfel de afirmații. În plus, ideea că reducerile de impozite se pot amortiza singure a fost discreditată în anii 1980, când reducerile de impozite ale președintelui Ronald Reagan au condus la o creștere puternică a deficitului bugetar, mai degrabă decât la o creștere economică susținută.
Creșterea datoriei SUA va declanșa în cele din urmă o criză în toată regula? Este posibil. Dar o nouă creștere a ratelor dobânzilor pe termen lung este mai probabilă. Trump nu va rezolva problema cerând Fed să reducă ratele pe termen scurt. Cu excepția cazului în care economia intră în recesiune, Fed va avea puțin loc pentru a reduce ratele fără a crește inflația, iar creșterea inflației va accelera creșterea ratelor pe termen lung.
Creșterea ratelor dobânzilor reale este exacerbată de datoria globală exagerată, de instabilitatea geopolitică, de creșterea cheltuielilor militare, de fragmentarea comerțului multilateral, de cererea de energie electrică din partea inteligenței artificiale și de politica fiscală populistă. Deși forțele compensatorii, inclusiv inegalitatea și demografia, pot avea un impact descendent asupra ratelor, este puțin probabil ca acestea să compenseze factorii structurali și politici enumerați mai sus în viitorul previzibil. În plus, așteptările privind inflația vor crește dacă autoritățile nu pot sau nu doresc să stopeze creșterea datoriei.
Un alt factor care ar putea crește ratele dobânzilor, în special în SUA: dorința lui Trump de a izola economia internă. Deficitele comerciale externe persistente sunt de obicei însoțite de intrări de capital străin care contribuie la finanțarea acestor deficite. Dar dacă intrările se diminuează, ratele dobânzilor vor crește și mai mult.
Da, nu este vorba doar de Trump. Ratele dobânzilor au început să crească brusc în timpul lui Biden. Dacă democrații ar fi câștigat alegerile prezidențiale și ambele camere ale Congresului în 2024, atunci perspectivele bugetare ale SUA ar fi probabil la fel de sumbre. Până la declanșarea crizei, ar exista puțină voință politică de a acționa, iar orice lider care ar încerca să consolideze bugetul ar risca să fie concediat de alegători.
Ce formă ar putea lua această criză? După cum explic în noua mea carteOur Dollar, Your Problem,răspunsul depinde de natura șocului care o declanșează și de răspunsul autorităților. Va recurge Trump la represiunea financiară care suprimă creșterea economică, așa cum a făcut Japonia (și, într-o mai mică măsură, Europa)? Sau este mai probabil un nou vârf al inflației?
Oricum ar fi, investitorii de pe piața obligațiunilor trag un semnal de alarmă: datoria „mare și frumoasă” a lui Trump va afecta atât economia SUA, cât și dolarul. Oricât de incomod ar fi acest adevăr, Trump nu își poate permite să îl ignore.
Kenneth Rogoff,
fost economist-șef la FMI, profesor de economie și politici publice la Universitatea Harvard, laureat al Premiului Deutsche Bank 2011 în economie financiară și autor al cărțiiOur Dollar, Your Problem(Yale University Press, 2025).
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
