Președintele american Donald Trump a sintetizat discursurile politicienilor împotriva energiei eoliene în 2020: „Este foarte costisitoare. Omoară toate păsările. Este foarte intermitent”. Dar, deși niciuna dintre aceste afirmații nu este complet nefondată, toate sunt mult exagerate. În ceea ce privește costul, conform Agenției Internaționale pentru Energie, fermele eoliene din zonele cu vânturi puternice de coastă susținute oferă cel mai scăzut cost de generare a electricității – mai mic chiar decât cel al combustibililor fosili. Și, deși energia eoliană este intermitentă, ea este mai stabilă iarna, ceea ce o face o completare utilă a energiei solare, care este mai puternică vara.
În ceea ce privește păsările, multe pot fi ucise de ciocnirile cu palele turbinelor eoliene – aproximativ 250 000 pe an în SUA. Cu toate acestea, dacă lui Trump și altora, cum ar fi partidul german de extremă dreapta Alternative für Deutschland, le pasă cu adevărat de păsări, ar trebui să fie îngroziți de liniile electrice, despre care se estimează că omoară între 12 și 64 de milioane de păsări în SUA în fiecare an. De asemenea, ar trebui să fie cu adevărat îngroziți de clădirile înalte, care ucid 988 de milioane de păsări în fiecare an, și de pisicile domestice rătăcite, care ucid până la 4 miliarde.
Nemulțumirea rezidenților locali pare mai justificată: un turn de 350 de picioare cu pale masive de turbine ar putea fi o adevărată pacoste pentru cei care locuiesc în apropiere. Dar chiar dacă parcurile eoliene sunt amplasate la o anumită distanță de localități, așa cum se întâmplă în multe țări, opoziția locuitorilor rămâne adesea puternică: aceștia invocă zgomotul și scăderea valorii proprietăților locale. Unii resping aceste plângeri ca reflectând o mentalitate egocentrică NIMBY („not in my backyard”), subliniind, de exemplu, că proiectele eoliene sunt adesea contestate în special de locuitorii cu venituri ridicate. Dar astfel de acuzații nu ajută la rezolvarea conflictului fundamental dintre cererile proprietarilor locali și interesul colectiv de a extinde oferta de energie regenerabilă.
În schimb, proiectele sunt adesea întârziate de litigii prelungite (și costisitoare), care pot dura ani de zile în timp ce trec prin diverse instanțe și așteaptă revizuiri tehnice și de mediu costisitoare. Conform unui studiu realizat în SUA, opoziția publică întârzie proiectele eoliene cu o medie de 14 luni. În multe cazuri, obținerea unei autorizații de construcție durează ani – până la nouă ani în unele state membre ale UE.
În 2023, UE a elaborat orientări pentru accelerarea aprobării proiectelor de energie regenerabilă. Însă adevărata schimbare în acest domeniu a fost categorisirea acestor proiecte ca fiind în„interesul public superior„. Prin schimbarea bazei de adjudecare, această clasificare reduce litigiile și crește probabilitatea aprobărilor. Cu toate acestea, aprobările accelerate pot fi o victorie la Pyrrhus dacă rezidenții locali se simt înșelați sau buldozați.
În cele din urmă, litigiile sunt o modalitate ineficientă și potențial polarizantă de a soluționa interesele contradictorii ale comunităților locale și ale publicului larg. O abordare mai rapidă, mai ieftină (pe termen lung) și mai puțin conflictuală, care este deja utilizată în Germania, ar fi compensarea proprietarilor locali de terenuri sau de case pentru inconvenientele cauzate de un nou parc eolian, de exemplu oferindu-le energie la preț redus sau o parte din profituri.
Legenda spune că, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, regele Frederic al II-lea al Prusiei a fost deranjat de zgomotul unei mori de vânt din apropierea palatului său din Sanssouci și a cerut ca aceasta să fie îndepărtată. Dar morarul, Johann Wilhelm Grevenitz, a refuzat, amenințând că va apela la Curtea Supremă din Berlin. Monarhul a cedat, în ceea ce a fost văzut ca un triumf al statului de drept.
Dar nu s-a întâmplat chiar așa. Conform înregistrărilor istorice, Grevenitz s-a plâns că palatul nou construit împiedica vântul să ajungă la moara sa de vânt și i-a cerut regelui despăgubiri. Frederic al II-lea a fost de acord, a aprobat și a finanțat construcția unei noi mori în zonă. Astfel, adevărata lecție a morii istorice de la Sanssouci nu este că instanțele ar trebui să rezolve fiecare conflict de interese, ci că o compensație echitabilă poate duce la un acord.
Dacă Europa dorește mai multe câștiguri neprevăzute, ar trebui să țină cont de această lecție. Permisele accelerate și testele de interes public pot elimina barierele juridice din calea extinderii capacității eoliene. Dar cea mai bună modalitate de a asigura un sprijin puternic din partea comunităților locale ar putea fi să le oferim beneficii imediate și tangibile, nu doar promisiuni mărețe privind beneficiile climatice.
Daniel Gros,
Director al Institutului de Politici Europene de la Universitatea Bocconi.
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
