Apelurile pentru reducerea utilizării combustibililor fosili devin imposibil de ignorat. În cadrul Conferinței ONU privind schimbările climatice din Brazilia (COP30), marilor producători li se cere să înceapă planificarea pentru o eliminare treptată și ordonată a petrolului, gazului și cărbunelui.
Timp de decenii, negocierile privind schimbările climatice s-au axat pe obiective privind emisiile și pe promisiuni privind energia curată, ocolind problema explozivă din punct de vedere politic, și anume dacă țările ar trebui să elimine treptat combustibilii fosili – și cât de repede. COP28 a deschis un nou drum prin introducerea expresiei „tranziție de la combustibilii fosili”, însă progresele reale au rămas lente și inegale. La COP30, președintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a schimbat tonul, declarând pe site-ul web că „Pământul nu mai poate susține utilizarea intensivă a combustibililor fosili”. Și a solicitat o foaie de parcurs clară pentru eliminarea treptată a acesteia.
Rezistența la eliminarea treptată a combustibililor fosili a venit, în mod tradițional, din partea marilor țări producătoare și a companiilor energetice. Dar multe guverne preocupate de justiția socială sunt, de asemenea, reticente în a sprijini o astfel de mișcare, temându-se că aceasta ar împiedica eforturile de reducere a inegalităților și de finanțare a serviciilor de bază.
Un prim exemplu este Brazilia, o putere energetică în creștere, cu un potențial uriaș de energie regenerabilă, precum și cu o sărăcie profundă și un sector petrolier offshore înfloritor. Atunci când Lula a declarat că dependența de combustibilii fosili trebuie să înceteze „într-un mod ordonat și echitabil”, el a arătat că o renunțare ordonată la aceștia ar putea sprijini dezvoltarea, nu ar putea să o submineze.
Brazilia se confruntă cu provocarea de a-și consolida poziția pe piața mondială, făcând în același timp tranziția către propriul sector energetic. Planul lui Lula de a crea un fond național care să direcționeze o parte din veniturile braziliene din petrol către o tranziție ecologică reflectă acest echilibru: rentele din vechea economie vor fi utilizate pentru a construi una nouă, fără a afecta lucrătorii și persoanele vulnerabile.
Această abordare nu este lipsită de precedente. Fondul suveran de investiții al Norvegiei, construit pe decenii de venituri din petrol, a investit masiv în sectoarele cu emisii reduse de carbon din întreaga lume și a sprijinit inițiative precum Fundația Amazon. Iar în Asia de Sud-Est, Timorul de Est, puternic dependent de petrol și gaze, urmărește strategii de diversificare finanțate prin venituri din propriile resurse.
Aceste exemple arată că canalizarea veniturilor din combustibilii fosili către o tranziție ecologică este posibilă și necesară. Prea mult timp, această idee a fost considerată tabu pentru susținătorii schimbărilor climatice, din cauza temerilor că până și discutarea banilor proveniți din petrol ar putea legitima continuarea extracției.
Dar prin evitarea subiectului, țările dependente de resurse rămân fără mijloacele de a finanța tranziția înainte ca veniturile lor să scadă. Până când finanțarea combaterii schimbărilor climatice va atinge amploarea necesară, guvernele ar trebui să sprijine tranzițiile energetice echitabile, orientate spre justiție, prin canalizarea veniturilor obținute din combustibilii fosili prin fonduri suverane bine gestionate.
Primele eforturi de redistribuire a veniturilor din resurse indică schimbări mai ample. În urmă cu un deceniu, puține guverne își puteau imagina un viitor fără combustibili fosili. Dar realitățile economice s-au schimbat: energia regenerabilă a devenit competitivă din punctul de vedere al costurilor, tehnologiile de combustibili curați s-au maturizat, iar țările în curs de dezvoltare văd din ce în ce mai mult tranziția energetică ca pe o cale către creșterea productivității, durabilității, competitivității și suveranității.
Tensiunile geopolitice din ce în ce mai mari subliniază necesitatea urgentă de a ne diversifica de la combustibilii fosili. Pe măsură ce lanțurile de aprovizionare se remodelează, se intensifică concurența pentru poziția de lider mondial în domeniul bateriilor, al hidrogenului verde, al infrastructurii durabile și al producției circulare. În același timp, Agenția Internațională pentru Energie preconizează că cererea de petrol va atinge un plafon până în 2035, chiar și în lipsa unor acțiuni mai ferme în domeniul climei, iar OPEC consideră că cererea va crește până la mijlocul secolului. Indiferent de calendarul exact, țările care nu se grăbesc să își diversifice economiile vor rămâne cu active nerecuperabile atunci când consumul global va scădea.
La nivel internațional, Brazilia ar trebui să își folosească președinția COP30 pentru a promova o abordare colaborativă a eliminării treptate a combustibililor fosili. Alianța „Dincolo de petrol și gaze” – înființată de Costa Rica și Danemarca – a încercat să promoveze măsuri de reducere a ofertei, însă marii producători au fost lăsați în urmă. Brazilia poate contribui la reducerea decalajului prin încurajarea părților să elaboreze orientări pentru reducerea ordonată și flexibilă a producției de combustibili fosili.
Aceste discuții ar trebui să includă o foaie de parcurs cu criterii clare pentru stabilirea unor termene realiste care să reflecte capacitățile naționale și responsabilitățile istorice, precum și mecanisme care să se bazeze pe instituțiile existente în loc să creeze noi straturi de birocrație. Este la fel de important ca eliminarea treptată a combustibililor fosili să ocupe un loc central în cadrul negocierilor privind clima. Acest lucru va arăta că multilateralismul este încă important, că țările pot aborda în mod colectiv chiar și cele mai sensibile aspecte politice, că combustibilii fosili nu mai sunt considerați de neatins și că statele producătoare sunt dispuse să se angajeze într-un proces structurat de cooperare.
În cele din urmă, tranziția ecologică depinde de rezolvarea cu hotărâre a problemei veniturilor din combustibilii fosili. În caz contrar, ambițiile climatice nu vor fi reconciliate cu realitățile economice și politice. Brazilia a făcut pasul îndrăzneț de a ridica această problemă în cadrul COP30 și de a prezenta tranziția ca pe o oportunitate socio-economică, nu doar ca pe un imperativ de mediu. Provocarea este acum de a transforma dezbaterea rezultată într-un plan coerent – atât la nivel național, cât și la nivel mondial.
Adriana Abdenour,
Copreședinte al Fondului global pentru noua economie (GFNE).
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
