Forțele politice de extremă dreaptă au accelerat acest proces, făcând din idealuri precum egalitatea de gen, justiția climatică și drepturile popoarelor indigene un obiect de ridicol. Această retorică a războaielor culturale subminează fundamentele etice atât ale democrației, cât și ale cooperării globale, cu o reacție populistă împotriva solidarității și responsabilității colective deja pe scena internațională. Naționalismul înlocuiește multilateralismul, iar cooperarea internațională își pierde suportul moral.
Cu toate acestea, restaurarea sistemului de guvernanță economică globală nu înseamnă doar restaurarea trecutului. Da, documentele fondatoare ale ordinii postbelice (începând cu Carta ONU) au consacrat idealuri comune, cum ar fi demnitatea umană și solidaritatea, dar această ordine a reflectat – și a exacerbat – dezechilibrele de putere ale vremii sale. Orice nou sistem trebuie să se bazeze pe principiile interesului propriu, solidarității, egalității suverane și protecției mediului. Vechile aranjamente trebuie actualizate pentru a reflecta nevoile actuale, garantând o mai bună reprezentare.
Crearea unui nou sistem bazat pe valori nu este o utopie; este o necesitate strategică. Instituțiile percepute ca fiind echitabile sunt mai rezistente și au mai multe șanse de a fi respectate pe scară largă. Iar acest lucru este esențial atunci când sunt necesare acțiuni coordonate la nivel mondial pentru a face față provocărilor noastre majore.
Echitatea, accesul la finanțare și difuzarea tehnologiilor ecologice vor fi în prim plan pe măsură ce țările își vor transforma economiile pentru a atinge obiectivele climatice. Fără norme globale care să orienteze politica industrială către dezvoltarea durabilă, tranziția ecologică riscă să reproducă vechile ierarhii și dependențe. Scopul reformei sistemului comercial internațional (în prezent profund regresiv, cu fluxuri financiare nete canalizate dinspre Sudul global către Nordul global) este de a asigura o tranziție ecologică fără capcanele unei ordini mondiale modelate de și pentru câțiva.
Merită să ținem cont de lecțiile istoriei. Instituțiile de la Bretton Woods și primele structuri comerciale (de exemplu, Acordul General pentru Tarife și Comerț) au apărut după catastrofa celui de-al Doilea Război Mondial, când liderii mondiali au realizat necesitatea unei cooperări bazate pe valori, deși eforturile lor au fost inegale. Carta de la Havana din 1948 făcea chiar apel la ocuparea integrală a forței de muncă și la protecția drepturilor lucrătorilor (s-a născut mort deoarece SUA nu a ratificat-o).
Cu toate acestea, orientarea neoliberală din anii 1980 a fost urmată de politici de austeritate fiscală, de dereglementare și de ajustare structurală care au blocat dezvoltarea în multe țări, au exacerbat inegalitățile și au marginalizat drepturile lucrătorilor și preocupările legate de mediu. Crearea Organizației Mondiale a Comerțului în 1995 a reflectat această schimbare: deși promitea echitate și previzibilitate, aceasta a acordat prioritate liberalizării și aplicării normelor. Acest lucru a stârnit nemulțumirea populației (de la protestele de la Seattle din 1999 până la criticile actuale la adresa normelor comerciale privind agricultura și proprietatea intelectuală) și a devenit clar în ce măsură sistemul a devenit deconectat de la prioritățile sociale și de mediu.
În ciuda tuturor acestor eșecuri, valorile fundamentale își păstrează rolul de ghid moral. Reformatorii, mișcările societății civile și mulți lideri continuă să le invoce pentru a arăta calea către o ordine mondială alternativă – cu un proces decizional democratic, dezvoltare durabilă, justiție climatică. Acestea nu sunt idealuri abstracte; ele sunt instrumente pentru construirea unui sistem mai eficient.
Discuțiile despre valori nu sunt suficiente. Pentru ca arhitectura globală să reflecte și să consolideze normele comune, în loc să le slăbească, organizațiile internaționale trebuie să transpună metodic rezultatele acestora în realitate.
Pentru a avansa, valorile trebuie să fie completate de mecanisme de responsabilizare. Aceasta înseamnă îmbunătățirea supravegherii instituționale, creșterea participării societății civile și crearea de instrumente pentru măsurarea progreselor nu numai în termeni de PIB, ci și în termeni de echitate și bunăstare. Discuțiile privind principiile ar trebui să aibă loc în lumea reală – în cadrul G20 (care reunește cele mai mari țări din punct de vedere economic din Sudul și Nordul globului), al grupului BRICS+ (care reunește cele mai importante țări în curs de dezvoltare), al procesului ONU de finanțare a dezvoltării (inclusiv al viitorului summit de la Sevilla), al conferințelor ONU privind schimbările climatice (începând cu COP30 de la Belene). De asemenea, ar trebui să fie în centrul oricăror discuții privind reforma ONU, inclusiv revizuirea Cartei ONU.
Fragmentarea, inegalitatea, pierderea funcționalității – nimic din toate acestea nu este inevitabil. Ele sunt rezultatul unor alegeri. Alternativa la o ordine slăbită nu este o retragere către naționalism sau tehnocrație, ci o reafirmare curajoasă de către state, societatea civilă și sectorul privat a valorilor care ne vor ajuta să depășim dificultățile pe drumul către o ordine economică mai umană și mai durabilă.
Adriana Abdenour,
fost consilier special pentru afaceri internaționale al președintelui brazilian Luiz Inácio Lula da Silva, în prezent copreședinte al Fondului global pentru noua economie (GFNE).
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
