Miza este incredibil de mare. Europa negociază un potențial acord comercial cu administrația americană și se luptă să mențină influența asupra negocierilor de pace dintre Ucraina și Rusia. Acesta este motivul pentru care rezultatul votului ar putea determina cursul strategic al UE. Și l-ar putea forța în cele din urmă pe von der Leyen să facă o alegere decisivă: să guverneze de la centrul politic sau să continue un proces pe care unii europeni l-au numit o derivă spre naționalismul de dreapta. Alegerea făcută de von der Leyen ar putea afecta profund poziția și credibilitatea UE la nivel mondial.
Votul de neîncredere a fost o inițiativă a facțiunilor de extremă dreapta și de extremă dreapta și a fost declanșat de o hotărâre judecătorească recentă împotriva lui von der Leyen pentru refuzul său de a face publice mesajele text pe care le-a schimbat cu directorul general al Pfizer, Albert Burla, în timpul negocierilor privind vaccinul Covid-19. Cu toate acestea, votul se datorează, de asemenea, unor preocupări mai ample cu privire la presupusele sale acțiuni de ocolire a Parlamentului UE, precum și la centralizarea puterii în cadrul Comisiei Europene.
Votul are puține șanse de a fi aprobat, dar nu poate fi respins ca o discuție în van sau, în cuvintele lui von der Leyen, ca „o altă încercare grosolană de a crea o prăpastie între instituțiile noastre, între forțele pro-europene, pro-democratice din acest parlament”. Ironia sorții este că încercarea extremei drepte de a o înlătura pe von der Leyen a ajutat partidele principale să își exprime propria nemulțumire față de disponibilitatea sa crescută de a sprijini ideile extremei drepte.
Trei partide centriste au jucat un rol-cheie în confirmarea lui von der Leyen pentru un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene – Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților, Renewing Europe (fostul ALDE) și Verzii – Alianța Liberă Europeană. Aceștia sunt însă acum tot mai dezamăgiți din cauza a ceea ce ei consideră a fi abandonarea priorităților politice comune. Deși a promis să guverneze din centrul politic și aceste partide, Partidul Popular European (PPE) este din ce în ce mai dependent de sprijinul de dreapta.
Această schimbare strategică a determinat PPE să slăbească programul său european Green Deal, să relaxeze cerințele de raportare privind durabilitatea întreprinderilor și să amâne o lege UE împotriva defrișărilor. De asemenea, se raportează că partidul a căutat recent sprijin din partea extremei drepte pentru a garanta numirea unor raportori-cheie pentru două legi privind imigrația care ar putea înăspri serios politica blocului în materie de migrație.
Schimbările au făcut-o pe von der Leyen vulnerabilă din punct de vedere politic. Președintele Comisiei Europene, înghesuit între două blocuri parlamentare ireconciliabile, pune în pericol capacitatea UE de a duce o politică coerentă.
De la crearea sa în 1958, Parlamentul European a fost înzestrat cu puterea de a vota o moțiune de cenzură. Acesta este un instrument-cheie al controlului democratic. Odată numită, Comisia Europeană este responsabilă în mod colectiv în fața Parlamentului. Dacă încrederea este pierdută, Parlamentul își poate exercita dreptul de a o sancționa.
Dar toate cele 13 voturi de neîncredere care au fost prezentate Parlamentului European de la crearea acestuia au fost fie retrase, fie au eșuat. Acest lucru se datorează în parte pragului deliberat ridicat: este necesar un vot de două treimi sau cel puțin 361 de deputați europeni. Pragul este chiar mai ridicat decât cel pentru alegerea președintelui Comisiei Europene.
Consecințele grave ale forțării demisiei întregii Comisii au împiedicat în mod tradițional partidele principale să sprijine astfel de inițiative. Într-un sens mai fundamental, deputații europeni au fost mult timp ghidați de un sentiment de loialitate instituțională: unitatea europeană, mai degrabă decât responsabilitatea democratică, este adesea prioritară.
Însă utilizarea sa limitată nu diminuează importanța politică a acestui mecanism. În democrațiile parlamentare din întreaga lume, partidele de opoziție aduc în mod obișnuit un vot de neîncredere pentru a obține concesii din partea coalițiilor aflate la putere. Deși versiunea UE este mai complexă, dinamica de bază este aceeași: forțele opoziției pot obține influență, chiar dacă succesul este dificil.
Acest lucru s-a mai întâmplat. În 1996, parlamentul a înființat o comisie pentru a investiga criza bolii vacii nebune. Votul de neîncredere care a urmat a fost respins, dar a deschis calea pentru apariția mecanismului de „neîncredere condiționată”: deputații au dat Comisiei Europene șase luni pentru a aborda probleme specifice. Amenințarea unei acțiuni viitoare a fost utilizată pentru a obține angajamente politice concrete.
În prezent, principalele partide europene sunt într-o poziție surprinzător de puternică pentru a exercita astfel de presiuni. Fără sprijinul lor continuu, von der Leyen nu va putea aborda o serie de priorități politice: negocierile bugetare privind „Cadrul financiar multianual”, punerea în aplicare a programului de competitivitate al UE, adoptarea pachetului de reformă a pieței comune și lucrările privind inițiativa europeană de rearmare, care necesită un nivel fără precedent de coordonare bugetară.
Social-democrații, liberalii și verzii din Parlamentul European pot profita de acest moment și pot cere angajamente clare în schimbul sprijinului continuu. Dar, mai important, ei trebuie să o forțeze pe von der Leyen să aleagă între două politici ireconciliabile: să guverneze cu coaliția de centru care a definit politica UE în ultimii cincizeci de ani sau să continue să flirteze cu partidele naționaliste care fac cereri politice explicit necentrice.
Instituțiile democratice din întreaga lume sunt sub presiune, astfel încât demonstrarea capacității Europei de a se autocorecta este importantă dincolo de granițele sale. Întrebarea nu este dacă Parlamentul o va demite pe von der Leyen (nu, nu o va face), ci dacă va profita de șansa de a defini condițiile pentru o guvernare responsabilă în Europa.
Alberto Alemanno,
profesor de drept european la Ecole Supérieure de Commerce de Paris (HEC Paris),
profesor invitat la Colegiul Europei din Bruges și Natolin, fondator al organizației „The Good Lobby”,
autor al cărții „Lobbying for Change: Find your voice to create a better society” (Icon Books, 2017).
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
