Europenii sunt conștienți de acest lucru, dar au două opinii cu privire la cel mai bun mod de a răspunde. O tabără susține că, sfidând presiunile lui Trump, UE ar trebui să își dubleze eforturile de reglementare a BigTech, adoptând o abordare și mai ambițioasă, care să pună capăt dominației pe piață a giganților tehnologici și să atenueze daunele sociale ale produselor lor. Cealaltă tabără solicită o creștere masivă a investițiilor publice și private în infrastructura tehnologică, atât pentru a limita vulnerabilitatea Europei la coerciția străină, cât și pentru a consolida competitivitatea sa economică.
Aceste poziții nu sunt atât de îndepărtate pe cât s-ar putea crede. O reglementare solidă, bine concepută și aplicată în mod riguros poate neutraliza avantajele întreprinderilor tehnologice existente, poate permite concurenților să își desfășoare activitatea și poate consolida standardele și normele comune care stau la baza democrației și a piețelor deschise descentralizate. În același timp, existența unor platforme europene solide de social media, a unor modele de inteligență artificială și a unor capacități de cloud computing va consolida în mod semnificativ competitivitatea și suveranitatea UE.
Din păcate, natura complementară a acestor poziții este rareori recunoscută. În schimb, reprezentanții taberei „competitivitatea pe primul loc” tind fie să respingă reglementarea ca fiind o pierdere de timp, observând că încercările anterioare de a limita BigTech au eșuat întotdeauna, fie să o condamne pentru că ar fi împiedicat ambițiile tehnologice ale Europei. Acest din urmă punct de vedere, demonstrat luna trecută la summitul privind suveranitatea digitală de la Berlin, ajută la explicarea motivului pentru care Comisia Europeană se grăbește acum să atenueze legile digitale de referință, inclusiv Legea privind inteligența artificială și Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), printr-un așa-numit pachet „omnibus„.
Eșecul Europei de a crea companii de tehnologie competitive la nivel mondial ar trebui atribuit mai degrabă unei aplicări deficitare decât unei reglementări excesive. În ciuda faptului că are competența de a desființa monopolurile și de a bloca achizițiile ucigașe, Comisia Europeană recurge rar la acestea, temându-se că astfel ar putea înăbuși inovarea sau ar putea provoca represalii din partea SUA.
Astfel, se poate susține că o reglementare puternică, inclusiv un control strict al fuziunilor, este o condiție prealabilă pentru construirea unei industrii tehnologice puternice în Europa. Fără aceasta, eforturile de a crea alternative europene vor continua să fie împiedicate de tacticile anticoncurențiale ale BigTech, inclusiv utilizarea puterii de piață pentru a colecta cantități mari de date despre utilizatori și pentru a închide tot mai multe piețe concurenților mai mici.
În loc să aleagă între sporirea reglementării în domeniul tehnologiei și creșterea stimulentelor și a sprijinului pentru sectorul tehnologic, Europa ar trebui să adopte o abordare coordonată care să exercite presiuni asupra giganților tehnologici americani actuali din ambele părți. Fără alternative locale credibile, autorităților de reglementare le va fi dificil să gestioneze monopolurile tehnologice care sunt „prea mari pentru a le păsa„. Iar fără o aplicare fermă a legii pentru a sparge monopolurile tehnologice, banii investiți în întreprinderile și tehnologiile europene riscă să fie irosiți sau, mai rău, să ajungă în seifurile giganților americani.
Max von Thun,
director pentru Europa și parteneriate transatlantice la Open Markets Institute.
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
