
Ion Guemene
Împrumutul va fi direcționat către finanțarea bugetului de stat, precum și implementarea reformelor structurale. Creditul este acordat pe o perioadă de 30 de ani, cu 9 ani perioadă de grație, iar debursarea va fi realizată într-o singură tranșă. Măsurile incluse în program vizează modernizarea achizițiilor publice, digitalizarea serviciilor, consolidarea protecției sociale și stimularea creșterii economice sustenabile.
Condiții principale ale împrumutului:
Sumă: 218,2 milioane euro
Perioada: 30 ani
Perioadă de grație: 9 ani
Dobândă: EURIBOR 6 luni + marjă variabilă (aprox. 1,11 p.p. la momentul semnării)
Comision de acordare: 0,25%
Comision de angajament: 0,25% pe soldul nedebursat
Debursare: într-o singură tranșă
Termen limită de utilizare: 29 decembrie 2028
„Acordul de împrumut este legat de reforme, el de asta și este concesional: noi, fiind țară membră a Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare, trebuie să implementăm anumite reforme pentru a accesa împrumuturi concesionale. Și acolo, într-adevăr, prin acest acord sunt șapte reforme care urmau a fi debursate până la aprobarea împrumutului de către Banca Mondială”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Gumene.
Mai exact, este vorba de reforme în domenii-cheie, inclusiv guvernanță, mediul de afaceri, transparență financiară, educație, piața muncii, energie și infrastructură.

























