Kaja Kallas: Transnistria nu va bloca aderarea Moldovei la UE
EUR/MDL - 20.19 0.0939
USD/MDL - 17.15 0.5429
VMS_91 - 3.03%
VMS_364 - 9.54%
BONDS_2Y - 7.40%
GOLD - 4,698.59 2.36%
EURUSD - 1.18 0%
BRENT - 117.29 13.73%
SP500 - 731.58 0.31%
SILVER - 77.44 5.08%
GAS - 2.77 8.88%

Kaja Kallas: Transnistria nu va deveni un obstacol pentru viitorul european al Republicii Moldova

„Aderarea nu este doar un proces tehnic, este și un angajament politic. Pe măsură ce avansăm în acest proces, vreau să vă asigur că Transnistria nu va deveni un obstacol pentru viitorul european al Republicii Moldova”, a declarat Înalta Reprezentantă a Uniunii Europene pentru afaceri externe și politica de securitate, Kaja Kallas, aflată în vizită la Chișinău.
Светлана Руденко Timp de citire: 2 minute
Link copiat
Kaja Kallas și Maia Sandu

Kaja Kallas și Maia Sandu

Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă comune cu președinta Maia Sandu.

Kallas a anunțat că „foarte curând vom ține cel de-al doilea summit între Uniunea Europeană și Republica Moldova la Bruxelles”: „Moldova deja aparține comunității europene”.

Potrivit oficialului UE, Moldova este „unul dintre cei mai puternici și apropiați parteneri ai Uniunii Europene.

„Dar noi ne dorim ca voi să fiți chiar parte a Uniunii Europene. Noi recunoaștem progresul remarcabil pe care l-ați reușit, implementând aceste reforme atât de dificile. Apreciem cu adevărat viteza și determinarea dumneavoastră.”, a declarat Kaja Kallas.

La rândul său, președinta Maia Sandu a declarat că mizează pe continuarea sprijinului Uniunii Europene pentru consolidarea securității Republicii Moldova și dezvoltarea capacităților de apărare ale țării.

Șefa statului a mulțumit pentru implicarea personală în creșterea alocărilor financiare destinate consolidării păcii și securității în Republica Moldova, subliniind că sprijinul european este esențial în contextul provocărilor de securitate din regiune.

„Cu fiecare investiție în capacitățile noastre de securitate, Moldova devine un partener mai puternic – pentru stabilitatea regiunii, pentru securitatea frontierei estice a Uniunii și pentru proiectul european în ansamblu. Moldova deja contribuie la securitatea regională. Militarii noștri participă la misiuni de menținere a păcii în Kosovo, Bosnia și Liban. Pompierii noștri intervin, împreună cu colegii din țările europene, pentru a stinge incendii de proporții”, a declarat șefa statului.

Maia Sandu a reafirmat angajamentul Republicii Moldova de a continua parcursul european, exprimând încrederea că sprijinul Uniunii Europene va contribui la construirea unei țări mai sigure, stabile și prospere.

„Tocmai de aceea, aderarea Moldovei la Uniunea Europeană va constitui un act de coerență strategică pentru întreaga Uniune. Pentru că suntem o democrație stabilă la frontiera estică, cu experiență nemijlocită în războiul hibrid, cu reforme reale în curs de implementare și cu voință politică de a fi un partener de încredere”, a declarant președinta.


Abonați-vă la actualizările noastre


Реклама недоступна
De citit neapărat*

Întotdeauna apreciem feedback-ul dumneavoastră!

Citiți și asta