Viorel Ciubotaru
Sărăcia cruntă, în continuă expansiune și înăsprire a populației moldovenești nu este cauzată de criză, ci de absența economiei ca sistem, a economiei societății moldovenești. Pentru că niciun guvern, niciun partid de guvernământ nu și-a propus să construiască o economie națională. Sub președinția lui Vladimir Voronin s-au făcut încercări serioase, chiar cu un succes relativ, de a opri prăbușirea generală a economiei țării ca urmare a privatizării. Dar nu și-a propus și nu a putut să-și propună o astfel de sarcină, având în vedere condițiile de urgență în care lucra guvernul la acea vreme.
Astăzi, totalitatea întreprinderilor (afacerilor) de pe teritoriul Republicii Moldova nu formează un sistem economic, cu atât mai puțin o economie națională. Ele nici măcar nu formează ramuri sau sectoare ale economiei în sensul de sisteme, ci doar „colecții” aleatorii sau „grămezi” nesistematice de producții și servicii disparate, care sunt declarate „ramuri” sau „sectoare” doar pentru confortul contabilității statistice.
În aceste condiții, este necesară o abordare strategică nu pentru a restabili economia, ci pentru a o crea pe baza acestor „colecții” aleatorii.
Dezvoltarea unei astfel de strategii este, în principiu, imposibilă fără adoptarea unei legi constituționale privind proprietatea de stat, care ar defini însăși esența acestui fenomen. Proprietatea de stat derivă din suveranitatea statului respectiv (nici coloniile, nici protectoratele nu au proprietate de stat.) Iar scopul acestei proprietăți este tocmai de a asigura (1) funcționarea suveranității, (2) creșterea și dezvoltarea sferelor vitale ale societății și (3) crearea de noi industrii împreună cu modernizarea industriilor existente.
Vorbind la figurat, proprietatea de stat este locomotiva care conduce trenul economiei naționale, în vagoanele căruia călătorește societatea. În mod firesc, vagoanele de pasageri urmează vagoanele de marfă, care reprezintă interesele private exprimate în întreprinderi care urmează locomotiva. Și fără locomotivă, adică fără o proprietate de stat efectiv definită și, în consecință, fără o proprietate de stat care să funcționeze efectiv, toate celelalte vagoane nu numai că stau degeaba, dar se împrăștie spre tot felul de fundături sau chiar ies de pe șine, putrezind în terenuri virane și locuri abandonate.
Pe baza obiectivelor sale existențiale, proprietatea de stat este împărțită în comercială și necomercială. Aceasta din urmă asigură activitățile tuturor nivelurilor de guvernare, inclusiv armata și poliția, și asigură, de asemenea, activitățile sferelor vitale ale societății, care prin natura lor nu pot funcționa într-un mod comercial.
Desigur, cheia „trenului economiei naționale” este direcția liniei de cale ferată pe care se deplasează. Cu alte cuvinte, nu orice set de sectoare competitive la nivel global, potențial formatoare ale economiei naționale a Republicii Moldova, este acceptabil pentru supraviețuirea noastră ca societate, ca națiune. Cu alte cuvinte, nu orice loc în diviziunea internațională a muncii, în profitul geo-economic global este acceptabil pentru economia națională a Moldovei. Un astfel de loc, un astfel de rol geoeconomic al viitoarei potențiale economii moldovenești este determinat pe baza satisfacerii unui sistem de criterii de nivel existențial organic (nu mecanic, adică care nu permite coagularea lor așa cum permite mecanicul) din punctul de vedere al supraviețuirii istorice a poporului nostru.
Aici trebuie subliniat încă o dată că creșterea economică (ca precondiție a dezvoltării economice) a unei economii mici este în principiu imposibilă fără garantarea accesului la o cerere suficient de solvabilă, adică la piețe externe relativ mari. Mai simplu spus, creșterea economică este posibilă numai pentru economia națională. Iar economia colonială, în special economia colonială „multiplă”, nu poate crește în principiu, deoarece orice creștere a eficienței sale este inevitabil exportată în sectoarele altor economii naționale, în favoarea cărora lucrează întreprinderile-aplicații „moldovenești” de la noi. Deci, coloniile nu pot crește economic, ci doar economiile naționale (= suverane).
Or, în cazul unui stat mic, care caută să primească de la un pol geopolitic oarecare protecția suveranității sale, el nu poate oferi hegemonului polului ceva ce l-ar putea interesa strategic. În cel mai bun caz, poate contribui la îndeplinirea funcțiilor geopolitice ale unor alți actori ai acestui pol, inclusiv a celor interstatale, sau a altor funcții non-geopolitice. În consecință, potențialul parteneriat dintre un stat mic și hegemonul polului este strategic pentru statul mic, dar nu este așa pentru hegemon.
În consecință, un astfel de parteneriat nu poate fi, în mod necesar, echilibrat reciproc și va permite o părtinire în favoarea hegemonului. Acesta este motivul pentru care un stat mic trebuie să își asume obligații disproporționat de mari (sub formă de cheltuieli cu diverse resurse) pentru ca capacitățile sale (economice, diplomatice, militare, de explorare, științifice, informaționale) să îndeplinească o anumită funcție (non-)geopolitică pentru a (a) își asigura la maximum suveranitatea și (b) a asigura dezvoltarea economiei sale naționale. În caz contrar, existența unui astfel de stat și, în consecință, a unei astfel de națiuni își pierde orice sens: într-un astfel de caz, această națiune se dizolvă pur și simplu în națiuni vecine, mai numeroase.
Construirea unei economii naționale și creșterea intensivă a acesteia presupun investiții în capital fizic și uman. Iar capitalul uman cu valoare crescută emigrează și mai sigur. Luând în considerare fluxurile actuale de migrație, nu numai creșterea economică, nu numai construirea unei economii naționale, ci chiar supraviețuirea activității economice în Republica Moldova (în sensul existenței unor activități marginal profitabile și în același timp durabile) este imposibilă. Aceasta înseamnă o prăbușire mai mult sau mai puțin rapidă atât a economiei, cât și a demografiei (care sunt condiționate reciproc).
Care este calea de ieșire? Experiența Japoniei este deja un manual pentru abordarea problemei dezvoltării economice în absența resurselor naturale. În acest caz, accentul este pus pe producția de înaltă tehnologie, la baza căreia se află o forță de muncă foarte educată și patriotică, dezgustată de emigrare, ceea ce nu exclude turismul străin. Patriotismul, pe de altă parte, se bazează pe conștientizarea responsabilității personale pentru continuarea colectivă a culturii specifice autohtone, stabilite istoric la scară civilizațională.
P.S. Aceasta este o teză a aspectelor separate de construcție și dezvoltare a economiei naționale a Republicii Moldova. Abordarea integrală este prezentată în articolul „Abordarea metodologică a creării economiei naționale a Republicii Moldova”. Sunt gata pentru discuții și dezbateri pe marginea problemelor înaintate.
Viorel Ciubotaru,
consultant în management strategic
