Viorel Chivriga
Este nevoie de oameni capabili să interacționeze eficient cu oamenii, animalele, pământul și finanțele”, a sintetizat succint opinia comunității de experți, Viorel Chivriga, specialist în management agricol din cadrul mai multor organizații locale și internaționale. – Se poate afirma că agribusiness-ul moldovenesc are nevoie de manageri în toate domeniile: în lucrul cu potențialii investitori și donatori, în marketing și organizarea birourilor regionale/ externe, în achiziționarea inputurilor și vânzarea produselor agricole, în angajarea și interacțiunea cu personalul. Următoarea categorie de specialiști solicitați este cea a finanțelor – contabili și funcționari. Realitățile afacerilor moderne sunt de așa natură încât cei care sunt capabili să calculeze în mod adecvat fezabilitatea economică a acestei sau acelei producții, să plătească corect impozitele și să solicite compensații-subvenții vor avea un avantaj clar în cadrul acestora. În plus, întotdeauna a existat și va exista o cerere mai mult sau mai puțin largă de lucrători în specialități de bază precum agronomi și veterinari, precum și mecanizatori. Cu greu se poate judeca „pe dinafară” raportul proporțional al cererii pentru acești sau acei lucrători agricoli, fiind necesare studii speciale în acest scop. Dar, în general, situația pare a fi aceasta”.
Reprezentanții asociațiilor industriale sunt, de asemenea, de acord că cea mai mare parte a ofertelor oficiale de angajare a angajaților provin de la marile societăți agricole, de prelucrare și de comercializare care au o bază de materii prime mai mult sau mai puțin dezvoltată. Adică, cu un anumit grad de generalizare – de la exploatații agricole.
Fermele țărănești (de fermieri) rezolvă „foamea de personal” în majoritatea lor într-un alt mod – prin munca independentă a proprietarilor și o anumită formă de externalizare. Mai ales că legislația actuală impune anumite restricții în ceea ce privește angajarea de forță de muncă de către fermele țărănești. De altfel, liderii ONG-urilor agrare menționează în acest sens că, în contact cu autoritățile, se lucrează la un proiect de lege care ar schimba esența și principiile agriculturii ca formă de organizare a activității agricole.
De asemenea, merită menționat faptul că cei mai calificați reprezentanți ai profesiilor tehnice, în special agronomii, lucrează în principal în întreprinderile care aprovizionează piața moldovenească cu inputuri agricole – pesticide și îngrășăminte, semințe și material săditor, mașini și echipamente agricole. Există multe motive pentru aceasta: salarii comparativ mai mari și condiții de muncă mai bune, perspective de dezvoltare profesională și creștere în carieră, mobilitate generală (un avantaj pentru persoanele tinere și dinamice). De altfel, în societățile comerciale și industriale, agronomii combină adesea funcțiile de consultant și director de vânzări pentru anumite categorii de produse.
În acest model de „asistent universal” pentru clienții societăților comerciale există un bonus serios – posibilitatea de a se baza pe cunoștințele unui partener comercial în probleme științifice intensive, cum ar fi știința solului, recuperarea terenurilor și ierbologie. Și, în consecință, „externalizarea” către comerciant a soluționării unui număr de sarcini extrem de specializate în domeniul sănătății solului, irigării, nutriției și protecției plantelor. Dar există și un dezavantaj – având încredere într-un comerciant-consultant, un producător agricol vede „imaginea lumii agrotehnologiilor” prin ochii acestuia și pierde posibilitatea de a evalua critic situația. Ca urmare, el sacrifică o parte semnificativă a rentabilității sale în favoarea furnizorului de „soluții agrotehnologice complexe”.
Situația furnizării de mecanizatoare pentru agricultura moldovenească este deosebit de interesantă. Aceasta este o specialitate foarte vandabilă, stratificată atât prin nivelul competențelor – de la tractorist „de tip sovietic” la operator inginer -, cât și prin nivelul salariilor. Atât în acest sens, cât și în celălalt, multe depind de parcul de echipamente cu care este dotată ferma. În special, utilajele agricole moderne, complexe și costisitoare necesită o gestionare și o întreținere corespunzătoare, un nivel ridicat de cunoștințe și competențe, ceea ce implică un personal bine motivat. Din punct de vedere salarial, această categorie de specialiști din exploatațiile agricole moldovenești este apropiată de nivelul european. La polul opus se află fermele cu utilaje uzate și „rulaj de mecanizatori”. Cu toate acestea, acești producători agricoli nu caută lucrători prin intermediul structurilor oficiale de ocupare a forței de muncă.
Armata de lucrători sezonieri, zilieri, pentru operațiuni manuale – de la tăierea plantelor în livezi și podgorii, la mulcirea fructelor de pădure și recoltarea culturilor pomicole – nu este, cel mai probabil, inclusă în fondul de locuri de muncă vacante oficiale pentru agricultură. Angajarea, impozitarea și tratamentul de securitate socială al zilierilor sunt reglementate de o lege specială relativ recentă și modificată în mod repetat. Cu toate acestea, după cum remarcă angajatorii, aceasta nu funcționează bine în practică. Prin urmare, sunt căutate alte modele, mai utilitare, de angajare a muncitorilor ocazionali. În special, cu ajutorul donatorilor, se implementează un proiect test de „voucherizare a muncitorilor zilieri”.
O altă problemă importantă a pieței muncii sezoniere este raportul calitate/preț. Mulți angajatori subliniază faptul că vârsta medie a zilierilor, în special în pomicultură în RM, depășește 55 de ani. Capacitatea de muncă și productivitatea majorității acestor persoane este scăzută.
Între timp, nivelul veniturilor zilnice ale unui lucrător sezonier în sectorul pomicol a fluctuat în ultimii ani între 200-500 de lei. Sectoarele de cultivare a nucilor, a strugurilor de masă, a fructelor cu sâmburi și a fructelor de pădure au fost catalizatorii creșterii veniturilor. Cu toate acestea, în ultimii ani, în ciuda inflației, procesul de creștere a salariilor lucrătorilor sezonieri a încetinit. Chiar și în segmentul cultivării strugurilor de masă, în plantații de înaltă tehnologie precum Pergola, tarifele pentru lucrătorii sezonieri nu au depășit încă intervalul de 400-500 de lei pe zi.
Sectorul fructelor de pădure a devenit, în ultimii doi-trei ani, cel care a bătut recordul în ceea ce privește salariile lucrătorilor agricoli din operațiunile sezoniere. De exemplu, una dintre cele mai mari ferme de coacăze din nordul Republicii Moldova a plătit 700-800 de lei pe zi pentru recoltare. Dar acest nivel al costurilor pentru operațiunile manuale i-a determinat pe proprietarii plantației să treacă la recoltarea mecanizată a unei părți din cultură.
Dificultățile legate de angajarea lucrătorilor sezonieri i-au determinat pe producătorii moldoveni să caute metode non-standard pentru Moldova de a rezolva „problema forței de muncă”. Astfel, unii producători chiar și-au schimbat politica de producție – au extins gama de fructe cultivate, nu în ultimul rând pentru a angaja echipe stabile de culegători pentru o perioadă mai lungă de timp, întregul sezon. „Metoda rotativă” de angajare a brigăzilor stabilite devine din ce în ce mai populară. În plus, din ce în ce mai des, aceste brigăzi sunt angajate de lucrători străini.
Asociațiile cultivatorilor de fructe vorbesc foarte bine despre brigăzile de lucrători sezonieri din țările din Asia Centrală. Aceștia sunt disciplinați și rezervați la locul de muncă, nu consumă alcool și nu intră în conflicte cu populația locală. Nivelul mediu al veniturilor pe persoană este de aproximativ 500 de dolari pe lună, la care se adaugă cazarea (în satele pe jumătate goale din Moldova, problema cazării temporare a lucrătorilor sezonieri nu este o problemă).
În sectorul zootehnic, un exemplu aproape legendar este ferma de bovine a celei mai mari fabrici de lactate din Moldova. Șapte nepalezi lucrează acolo. Ei sunt plătiți de două ori mai mult decât localnicii, dar muncesc de trei ori mai mult. Managerul fermei crede că astfel de abordări reprezintă viitorul agriculturii moldovenești.
