Le Pen intenționează să facă apel la verdict, care este considerat greșit nu numai de către susținătorii săi. Chiar și liberalii impecabili susțin că ar fi fost mai bine să o lase pe Le Pen să candideze la alegerile prezidențiale din 2027 – astfel încât alegătorii să fie judecătorii. Toate aceste argumente privind prioritizarea politicii asupra legii sunt profund eronate.
Un argument face ecou afirmațiilor vicepreședintelui american JD Vance conform cărora elita politică a Europei ar fi lipsită de încredere în propriul popor. Potrivit acestuia, elita nu vede nicio problemă în anularea rezultatelor alegerilor care nu îi plac. Recentele alegeri prezidențiale din România, care au fost invalidate după ce candidatul extremei drepte Călin Georgescu a câștigat primul tur, sunt citate drept exemplu. După ce a concluzionat că acesta „nu a respectat reglementările electorale”, comisia electorală română i-a interzis să mai candideze.
Dar chiar și fără a recurge la interdicții, elita europeană ține partidele de extremă dreaptă departe de putere. Cel mai important exemplu în acest sens este„firewall-ul” din Germania: angajamentul principalelor partide de a nu coopera cu formațiunea de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), care s-a clasat pe locul al doilea în alegerile federale din februarie.
Există o diferență categorică între pedepsirea unui anumit candidat pentru comportament ilegal și eliminarea unui întreg fel de mâncare politică din meniul electoral. Aceasta din urmă este caracteristică abordărilor numite„democrație militantă„. Acestea sunt practicate cel mai explicit în Germania. Aici, un întreg partid este interzis pentru că programul și conducerea sa urmăresc să distrugă ordinea democratică liberală.
Se poate discuta despre legitimitatea unor astfel de interdicții, deoarece este rezonabil să ne temem că unele acțiuni menite să protejeze democrația pot sfârși prin a-i dăuna. Dar în cazul condamnării lui Le Pen, nu există o astfel de problemă. Partidul său rămâne pe buletinul de vot și, deși a fost întotdeauna o întreprindere de familie a clanului Le Pen, ar fi ciudat să se susțină că, în numele protejării democrației, acest lucru ar trebui să continue să fie cazul.
În plus, clemența față de politicienii populari care au încălcat legea ar putea fi extrem de dăunătoare pentru democrație. Ar fi un semnal că există personalități care sunt mai presus de lege, precum în Statele Unite, unde Curtea Supremă a acordat președintelui Donald Trump imunitate împotriva urmăririi penale pentru orice acțiune oficială.
Unii observatori au crezut că Trump va avea de suferit după numeroasele procese din care abia a ieșit (ca să nu mai vorbim de două destituiri), însă poziția sa nu a făcut decât să se consolideze. Al doilea mandat al lui Trump a devenit deja o paradă a anarhiei, reflectând convingerea sa că el însuși este legea. Mai rău, mulți alegători vor ajunge la concluzia că, în general, comportamentul lui Trump este perfect normal, deoarece instituții de elită precum Curtea Supremă chiar au spus acest lucru.
Persoanele care sunt sceptice cu privire la aplicarea corectă a legii în cazul liderilor populiști susțin, de asemenea, că sentințele permit acestor politicieni să se prezinte drept martiri, ceea ce le poate crește popularitatea. Le Pen s-a declarat deja victima unei„vânători de vrăjitoare” din partea elitelor care îi doresc„moartea politică„.
Dar politicienii populiști se descriu întotdeauna ca victime ale unei elite liberale corupte care ignoră „poporul” și încearcă să îi marginalizeze pe adevărații săi reprezentanți. Verdictul, desigur, poate fi prezentat susținătorilor populiști drept dovada unei conspirații a elitelor. Dar acesta nu este raționamentul instanței, ci al populiștilor înșiși.
Unii s-ar putea teme, de asemenea, că condamnarea politicienilor care se proclamă luptători ai elitelor ar putea submina încrederea în sistemul judiciar și, în acest caz particular, ar consolida antipatia franceză de lungă durată față de„guvernul judecătorilor„. Dar chiar și aici criticii se înșeală: populiștii se referă deja în mod obișnuit la judecătorii independenți ca la „dușmani ai poporului”.
În loc să facă concesii neforțate statului de drept, politicienii (precum și avocații, jurnaliștii și academicienii) ar trebui să argumenteze că instanțele imparțiale sunt esențiale nu numai pentru a face dreptate, ci și pentru a menține ceea ce judecătorii din Paris au numit„ordinea publică democratică„.
Jan-Werner Müller,
profesor de științe politice la Universitatea Princeton.
© Project Syndicate, 2025.
www.project-syndicate.org
