
Ministrul român l-a felicitat pe omologul său moldovean pentru rezultatele alegerilor parlamentare de duminică, care arată determinarea Republicii Moldova de a urma calea europeană, și l-a asigurat de întregul său angajament în negocierile cu Comisia Europeană privind finanțarea în cadrul programului SAFE, care va facilita legăturile de transport cu Republica Moldova.
De asemenea, părțile au discutat despre parteneriatul bilateral și cooperarea în implementarea proiectelor comune de infrastructură, precum și despre construcția autostrăzilor A7 și A8, care, odată finalizate, vor contribui la dezvoltarea economică și comercială a celor două state și vor aduce beneficii directe cetățenilor.
Vladimir Bolia a subliniat importanța sprijinului României în negocierile cu Comisia Europeană privind programul SAFE, un instrument crucial destinat promovării legăturilor Republicii Moldova cu spațiul european. „Am discutat despre prioritățile de infrastructură care ne apropie și mai mult de Uniunea Europeană. Noi construim pentru oameni”, a spus Vladimir Bolia.
În cadrul întrevederii a fost subliniat angajamentul ambelor state de a dezvolta proiecte durabile, care să consolideze parteneriatul strategic moldo-român și să creeze condiții mai bune pentru cetățeni prin intermediul unei infrastructuri de transport moderne.









